Mănăstiri ctitorite de Ștefan cel Mare și Sfânt

                

     Astăzi, m-am gândit să scriu câteva cuvinte despre mănăstirile ctitorite de marele Voievod, Ștefan cel Mare și Sfânt, locuri de liniște și pace sufletească, dar și minunate comori ale artei românești.  Nu despre toate - sarcină mult prea grea - ci doar despre trei dintre ele, pe care le-am revăzut cu foarte multă plăcere relativ de curând.

În primăvara anului 2017, în frumoasa lună mai, am conceput și am urmat un traseu în Moldova, care să ne dea posibilitatea realizării unui mic pelerinaj pe la mănăstiri, dar și să străbatem o parte din drumul făcut de Vitoria Lipan, eroina romanului Baltagul, scris de Mihail Sadoveanu, pentru mine, un reper al literaturii noastre.

Prima oprire de la plecarea din Buzău am făcut-o la Piatra Neamț, unde ne- am cazat la Pensiunea Palatul de Cleștar, apoi am poposit la Voroneț, unde am rămas trei zile la Complexul Turistic Casa Elena 4*.

 Nici nu ne-am luat bine camera în primire și am și alergat la mănăstire , să ne bucurăm sufletul în liniștea monahală, dar și ochiul, cu inegalabilul albastru de Voroneț.

După ce am trecut printre căsuțele cu produse locale și cusături, iată-ne în curtea mănăstirii. În mijlocul micii curți, unde iarba verde pusese stăpânire, se înălța renumitul edificiu religios, a cărui frumusețe inegalabilă nu e dată de mărimea construcției, ci de armonia ei și pictura exterioară, cu chipuri de sfinți și scene biblice măiestrit realizate.

„Io Ștefan voievod, din mila lui Dumnezeu domn al țării Moldovei, Fiul lui Bogdan voievod, a început să zidească această casă în mănăstirea de la Voroneț, întru numele Sfântului și Slăvitului și Marelui Mucenic, purtător de biruință, Gheorghe, în anul 6996 (1488), luna mai 26, în lunea după coborârea Sfântului Duh; și s-a sfârșit în același an, luna septembrie 14.”

Tabloul votiv, al întemeietorului, pictat în anul 1496, se află în naos. Acesta îl înfățișează pe Marele Voievod ,împreună cu Doamna Maria-Voichița și Bogdan , moștenitorul, închinând, prin mijlocirea Sf. Mare Mucenic Gheorghe, Mănăstirea Mântuitorului nostru Iisus Hristos, pentru a-i mulțumi ca l-a ajutat în lupta împotriva cotropitorilor turci.

Primul stareț al mănăstirii, Daniil Sihastru, monahul care a fost sfătuitor al Domnului Ștefan, își are mormântul în pronaos, iar chipul său este pictat ca sfânt pe fațada de miazăzi a mănăstirii și în Calendarul Ortodox.

M-a impresionat în mod deosebit simplitatea construcției, acoperișul țuguiat, acoperit cu șindrilă, așa cum erau , la noi, casele de la țară și pictura, realizată într-o manieră unică. Nu cred că în acest spațiu românesc, cu coline domoale și ape limpezi, cu case cu pridvoare și cu oameni pașnici, împăcați cu soarta lor, și-ar fi avut locul construcții arhitectonice grandioase prin dimensiuni sau prin materialele de construcție. Sufletul românesc își găsește echilibrul în aceste edificii , care impun prin alte caracteristici, fiind un simbol al credinței, al spiritualității noastre.

Astfel, din punct de vedere arhitectural, construcția aparține stilului moldovenesc, ce este o îmbinare originală între stilul bizantin ( împărțirea în naos, pronaos și altar ) și cel gotic târziu ( înălțimea bisericii, contraforturile exterioare, chenarele ușilor și ferestrelor , în arc frânt, modul de tratare al pietrei cioplite ), la care se adaugă și elementele artei autohtone.

Am dat roată mănăstirii și am zăbovit în fața fațadei de vest, acoperită de marea frescă numită Judecata de apoi, foarte bine conservată. Aceasta temă este prezentă în multe biserici ortodoxe și este încărcată de semnificații. În cadrul acesteia sunt pictați Hristos, Duhul Sfânt, Tronul de Judecată, precum și balanța faptelor omului, care apare în ipostaza de copilaș ,  plasat între talerele balanței. Faptele omului , săvârșite în viață, sunt simbolizate de niște suluri de hârtie, astfel: pe talerul din dreapta, cele rele, iar pe cel din stânga, cele bune. Îngerii și diavolii, situați de o parte și de alta a balanței încearcă să influențeze omul și, implicit, Judecata de Apoi. Binele și răul, dragostea și ura se luptă să încline balanța , fiecare în favoarea ei. Dar, oricât s-ar strădui răul, reprezentat de diavoli, să-l târască pe om în focul Gheenei, ei nu reușesc, fiindcă intervine Mila lui Dumnezeu. În fața Lui, o faptă bună atârnă mai mult decât o mulțime de fapte rele, dând omul șansa de a se reconstrui moral și a-și dovedi dragostea față de aproapele său și față de Dumnezeu.

În felul acesta trebuie înțeleasă celebra frescă de pe fațada de vest a Voronețului, fără a intra, desigur, în detaliile rezervate cunoscătorilor. Pentru această frescă, Voroneț este numită "Capela Sixtină a Orientului", renumită și prin fondul albastru al picturilor, nereprodus până astăzi, deși se știe că,  la baza lui, ar sta un mineral numit azurit. Pe fondul acestei culori unice, pe fațada sudică a mănăstirii, este pictat Arborele lui Iesei sau Genealogia Mântuitorului nostru Isus Hristos. Pe coloane sunt pictați filosofii greco-latini, printre care Aristotel și Platon, ceea ce arată deschiderea către cultura și spiritualitatea universală.

În pridvor pictorii au redat calendarul creștin – ortodox.

Frumusețea picturii exterioare ( realizată în vremea lui Petru Rareș ) este completată de cea a celei interioare, realizată în anul 1496, adică în vremea lui Ștefan cel Mare. Întreaga pictură dă impresia unei frumoase cusături românești populare, în culori calde, meșteșugit  îmbinate, astfel încât să-ți deschizi sufletul către Dumnezeu, în cea mai deplină liniște și pace interioară.

Voronețul este, fără îndoială, o adevărată comoară a culturii și spiritualității românești, dar și universale și un obiectiv turistic de excepție.

Am plecat din incinta mănăstirii, îmbogățiți de atâta frumusețe și armonie, dar puțin temători la gândul că  fațada nordică a fost stearsă de vânturile, ploile și zăpezile veacurilor  și formula sacră , pot zice, a albastrului, nu este încă descifrată.