Dor de călătorii: Fascinanta și eterna Italie ( partea I , Nervi și Cinque Terre)

Golf în Nervi

Așezare

Vernazza

Orașul Genova ( Nervi ) este situat la jumătatea Coastei Ligurice. În partea de vest a acestui cunoscut port se întinde Riviera di Ponente, ale cărei ţărmuri coboară către mare mai puțin vertiginos, permițînd existența unei fâșii de litoral cu plaje frumoase și promenade umbrite de palmieri. La est de Genova se găsește Riviera di Levante, cu faleze stâncoase și cu localităţi pitorești pierdute printre stînci.

Stradă în Vernazza

Marea Ligurică, ce scaldă ţărmurile acestei riviere, este situată între insula Corsica (la sud) și regiunea Toscana (la nord), făcând parte din Marea Mediterană. Liguria ( se pare o denumire pre- romană ) este numele regiunii de coastă din nord-vestul Italiei ( a cărei capitală este Genova ) comparată, datorită reliefului ei, cu un uriaş amfiteatru, deoarece este mărginită la nord de Alpii Ligurici și Apeninii Ligurici , înălţimile coborând spre sud până la țărmul Mării Ligurice ,delimitînd Golful Genova.

Passeggiata Anita Garibaldi

Impresii de călătorie

Italia este, fără îndoială , o țară care are mult de oferit: un relief diversificat, lacuri, vestigii ale trecutului, artă, construcții, orașe, stațiuni, mare…Pentru că această țară mă atrage ca un magnet, am vizitat-o de mai multe ori, mai ales în partea de nord: Lacul Maggiore, Lacul Garda, Rimini, Bibione, Nervi, Genova.

Passeggiata Anita Garibaldi

La Nervi am fost vara trecută, mai ales cu scopul ca , de acolo, să vizităm cinci sate pescărești ce fac parte din patrimoniul UNESCO, cunoscute ca Cinque Terre.

Nervi este , de fapt, un fost cartier al orașului Genova, separat astăzi din punct de vedere administrativ de acesta. Hotelul în care ne-am cazat e amplasat la 50 de metri de gară, de un imens parc de palmieri, dar și de frumoasa faleză, numită Passeggiata Anita Garibaldi ( de la numele soției cunoscutului revoluționar italian, Giusseppe Garibaldi, arhitectul unirii statelor italiene )

Plaja la Nervi

Voi începe cu acest obiectiv, probabil puțin cunoscut de turiștii români, dar care, atunci când ai ocazia, nu trebuie în nici un caz ratat.

Această faleză este o alee relativ îngustă, săpată în stâncile care formează țărmul Mării Ligurice, pardosită cu plăcuțe din ceramică ( ardezie?) de culoare cărămizie și mărginită de o vegetație încântătoare, specifică zonei, de la palmieri, la agave, pini umbrelă, chiparoși, camelii, leandrii, etc.

Se întinde pe aproximativ 2 km și oferă o perspectivă largă, superbă asupra țărmului mării.

Riomaggiore

Passeggiata Anita Garibaldi este frecventată în special dimineața și seara, când căldura verii ( noi am fost în iulie) slăbește, iar briza își face simțită prezența. Oamenii se plimbă , vorbesc- nu tare- sau aleargă, fac sport. Aleea este curată de la un capăt la altul, poate și pentru că nu abundă în terase și spații comerciale. Nu se aude decât muzica valurilor, neperturbată de vreun glas , fie el și celebru.

Mi-a atras atenția un loc de plajă amenajat pe stânci ( fiindcă nu există plajă de nisip) cu scaune albe înfipte în piatră, ca și umbrelele care le protejau.

Riomaggire

Stâncile sunt ele însele un spectacol, pentru că sunt dispuse în straturi , ca niște coaste negre înșirate pe mal, dând țărmului un aspect unic.

Micul port ,situat la unul dintre capetele promenadei, este înconjurat de construcții dispuse etajat, nu foarte înalte, tipic italiene, vopsite în special în ocru. Cam la jumătatea falezei se află Turnul Gropallo, sau Turnul cu paie, o construcție realizată cu scop de apărare și semnalizare ( în vârful lui se ardeau mocnit niște paie ) a pericolelor, reprezentate , mai ales , de piraterie.

Din loc în loc faleza se lărgește, mărind unghiul din care poți admira frumusețea naturii.

Parcul din Nervi se află la celălalt capăt al falezei și are o suprafață de 9,2 ha. Aleile largi și peluzele cu iarbă sunt mărginite de palmieri , curmali și eucalipți aduși din toate colțurile lumii, iar un lac artificial și un rozariu întregesc acest loc frumos.

Parcul din Nervi

Parcul a luat naștere prin reunirea unor grădini particulare, care înconjurau trei mari vile devenite astăzi muzee și aflate în administrare publică.

O amintire care mă încântă, ori de câte ori mă gândesc la acest loc, este imaginea vilelor risipite printre chiparoși și pini umbrelă pe dealurile ce se înalță chiar din apropierea parcului, vopsite în nuanțe pale de ocru și având jaluzelele trase , ca niște pleoape închise , pentru a proteja ochii de lumina prea intensă a soarelui. Frumos la Nervi!

La Cinque Terre am mers cu trenul, iar apropierea de gară ne-a fost folositoare. Trenurile trec destul de des , atât spre Genova, cât și spre La Spezia, iar confortul e mulțumitor ( aer condiționat, curățenie) E bine de știut că poți cumpăra bilete de tren și de la chioșcurile de ziare din gară ( cel puțin atunci când automatele nu funcționează) și ai șansa să prinzi trenul dorit dacă vânzătorul nu consolează prea mult respectabilele doamne care n-au mai apucat Corriere de la Sera. ( italienii mai citesc ziarele pe hârtie! )

Ne-am luat bilete până la Levante ( cam o jumătate de oră de mers ), unde e obligatoriu să cobori, să te oprești, indiferent cu ce mijloc de transport vii, fiind o zonă protejată ( pentru mașini există o parcare mare cu plată). Din Levante ne-am cumpărat bilete dus - întors pentru toate localitățile ce formează Cinque Terre, vreo 12 euro de persoană. Între localități distanțele sunt foarte mici, vreo 5-7 minute de mers cu trenul, care, trebuie spus , trece mai mult prin tuneluri, având în vedere structura stâncoasă a țărmului, motiv pentru care, aceste localități au fost multă vreme izolate. Poți să mergi și pe jos dintr-un sat în altul, uneori anumite poteci sunt închise. De asemenea, poți merge de la primul la ultimul sat cu vaporul, cam 30 minute, un bilet costa 10 euro. Dar să vorbim despre Cinque Terre! Aceste localități, datând din sec. al XIII-lea, sunt pitorești, tipic italiene, vechi sate pescărești, un fel de comunități închise. Dispunerea construcțiilor pe țărmul etajat, vechimea clădirilor, străduțele înguste, dau un farmec aparte acestor așezări, la frumusețea cărora contribuie și terasele cu vii, strecurate între ele , ca niște bretele verzi. Satele se numesc Moterosso al Mare, Vernazza, Corniglia, Manarola şi Riomaggiore. Noi am vizitat trei dintre cele cinci localităţi, fiindcă era destul cald ( nu de coduri!) , oricum o temperatură mai degrabă de stat pe plajă, sub umbrelă, sau de făcut baie în mare . Încă de la acea oră matinală erau râuri de turişti ,care se scurgeau pe străduţele satelor intrate în patrimoniul U.N.E.S.C.O. , curioşi şi nerăbdători să vadă , să admire. Păcat că nu puteai să te așezi la o terasă ,pentru că, la italieni, acestea se deschid numai la anumite ore, riscând să mori de foame , dacă n-ai fost prevăzător. Apă și înghețată găsești, însă.
Satele seamănă foarte mult unele cu altele, fapt care se explică prin aceea că sunt aşezări construite pe un ţărm stâncos, într-un spaţiu strâmt, atât cât le-a permis natura. Au un aspect de amfiteatru, format din case simple , cu etaj, aşezarea şi coloritul lor făcându-le deosebit de pitoreşti. La mal ,apa mării se zbuciumă şi loveşte cu putere în piatra neagră a stâncilor, făcându-ne să întelegem cât de aspră era viaţa pescarilor care trăiau aici ( vorbesc la trecut, pentru că locuitorii de azi ai satelor trăiesc din turism) . Privite din anumite unghiuri, apar ca nişte tablouri vii. Pentru această bucurie a ochiului chiar merită să le vezi, pentru că în ele nu sunt foarte multe obiective ( câteva turnuri, biserici, câte un mic castel ).Mie mi-a plăcut foarte mult Riomaggiore ( al 5 –lea sat, în ordinea aşezării ) pentru dispunerea şi coloritul construcţiilor, iar Vernazza, pentru golful său, pe malul căruia îşi înalţă turla către cer o mică biserică. Monterosso, primul dintre sate, are două părţi, una veche, cu străzi înguste şi case simple , şi una nouă, cu vile şi hoteluri moderne şi elgante. Personal,mi-a plăcut foarte mult şi acestă parte nouă, cu aspect de staţiune, cu o vegetaţie de-a dreptul luxuriantă ( palmieri, leandrii, tufe multicolore, pini ) şi cu plajă cochetă, chiar dacă mică. În dreapta acestei plaje, numită Fegina, se află statuia Gigantului ( ll Gigante ) un colos din beton şi fier măsurând 14 metri în înălţime şi însumând 170 de tone.Numit şi Statuia lui Neptun, monumentul a fost proiectat de Arrigo Minerbi (sculptor) şi Francesco Levancher (arhitect) şi construit înainte de anul 1910. Nu reprezintă o realizare artistică deosebită, dar are un rol decorativ cert, gigantul susţinând promontoriul care domină Plaja Fegina. Tot aici este şi portul, de unde se poate lua vaporul către Riomaggiore.
Şi noi am luat un vapor din Riomaggiore până la Monterosso al Mare, chiar dacă aveam bilete dus-întors la tren, fiindcă am fost tentaţi să vedem cum arată ţărmul de pe mare şi, implicit , satele pescăreşti. Biletul a costat 10 euro de persoană, dar călătoria are și un pic de aventură. De ce? În Riomaggiore nu există propriu-zis un port, malul fiind foarte stâncos. Vaporul se apropie de mal şi este legat cu frânghia de un pilon, apoi este scoasă o pasarelă foarte îngustă, care are la capătul dinspre mal nişte roţi, deci nu e stabilă. Urcarea pe vapor presupune trecerea pe pasarela îngustă, care uneori se clatină spectaculos, sub presiunea valurilor, ceea ce nu e prea amuzant. Cât despre priceperea căpitanului , n-am decât cuvinte de laudă. Mă gândeam însă la câtă promovare se face acestei arii protejate, că ar fi putut fi gândite altfel aceste călătorii cu vaporul. Nu mai spun de faptul că programul vapoarelor nu e prea respectat și poți să aștepți mai bine de jumătate de oră pe țărm , în plin soare, topindu-te sub razele lui ( soluția este umbrela de soare și foarte multă apă ).
Călătoria de o jumătate de oră cu vaporul a fost plăcută, dar, datorită stâncilor, traseul era destul de departe de mal şi, deci, nu am făcut fotografiile la care ne aşteptam. În schimb am văzut mai bine terasele plantate cu vie ( ce efort au depus, ca să le amenajeze!) dintre localităţi , care dau un aspect deosebit ţărmului. Pentru că, între localităţi , așa cum spuneam, se poate merge şi pe jos, printre vii sau chiar pe o potecă săpată în stâncă ( numită Via dell Amorre, pentru că pe acolo treceau îndrăgostiţii – oare mai există ?!- din cele două sate , pentru a se întâlni ) între Manarola şi Riomaggiore. Cred că mi-ar fi plăcut o astfel de drumeţie, dar , cu siguranţă , nu ar fi de ajuns o zi ( mai ales una de vară căduroasă ), aşa cum se afirmă de către unii care au vizitat aceste locuri. Şi cred că primăvara ar fi anotimpul potrivit pentru aceasta.
A fost o experienţă plăcută această călătorie la Marea Ligurică pe riviera ei stâncoasă.

Gigantul

Recomandări de cazare

Intrare în Astor Hotel****

Astor Hotel (4*), unde am stat două nopți, este o soluție bună de cazare, mai ales că este foarte liniștit și curat. Camerele sunt spațioase, aerul condiționat funcționează foarte bine, iar restaurantul are stelele respective. Personalul este amabil , dar discret.

Eu am mâncat la restaurant un pește foarte bun, servit impecabil.

Puțină filozofie

De pe vapor

De ce plac astfel de locuri precum Cinque Terre? De ce vin oamenii aici, deși mulți au vizitat stațiuni de marcă din Europa și din toată lumea? Pentru că este frumos. Un altfel de frumos, rezultat al unei comuniuni aparte, firești, dintre om și o natură sălbatică, ostilă chiar. Vizitatorii, cei mai mulți orășeni, văd aici opusul peisajului urban auster, standardizat, în care cei mai mulți își duc traiul cotidian. Și le place culoarea acestor așezări, chiar dacă tencuiala de pe pereții caselor nu este perfectă, ba chiar a căzut pe ici pe colo. Le plac străduțele înguste, pietruite, perdele brodate de mână, îngrămădeala de construcții modeste, fiindcă reprezintă altceva decât peisajul citadin tern, uniformizat și uniformizant, unde construcțiile sunt destinate să absoarbă milioane de suflete, iar în numele confortului a fost sacrificată aproape pe de-a întregul natura.