Saint Moritz - Elveția

                                                    

         Numele acestei localități este printre cele mai cunoscute din Europa și din lume, fiind legat de sporturile de iarnă, dar și de un turism exclusivist.

Am vrut să vedem și noi Saint Moritz, fiind mari iubitori ai peisajelor elvețiene, așa că ne-am rezervat un popas de vreo 3-4 ore  aici, în drumul nostru de la Nauders ( Austria ) la Lugano (Elveția ) . De fapt acest drum a reprezentat pentru noi cel mai important lucru, întrucât trece prin renumita vale Engadine, apoi prin Valea Bregaglia. Am spus întotdeauna și repet , ori de câte ori am ocazia,  că cele mai frumoase impresii, cele mai profunde amintiri dintr-o țară, sunt cele ale călătoriei propriu-zise, drumurile, relieful, așezările, oamenii.

Dar să revenim la Valea Engadine, situată în Cantonul elevețian Graubünde. Este o vale care se individualizează prin câteva aspecte definitorii: altitudinea mare (1800 m), râul Inn, care o străbate, lacurile Sils, Silvaplana și Saint Moritz, Munții Alpi, cu înălțimi de peste 3000m (cel mai înalt fiind Piz Bernina, cu 4048 m), care o mărginesc. Am prezentat Oberengadine ( Engadina de Sus ), care este cuprinsă între Pasul Hohfinstermunz și Pasul Maloja, dar există și Unterengadine ( Egandina de Jos ), mult mai sălbatică, cu altitudini între 1600 m și 1000 m, între Fluelapass și Landwasser.

Venind dinspre Nauders, am fost întâmpinați de o vale verde, străbătută de un râu vesel, destul de îngust, limpede , a cărui culoare verde-albăstruie ne urmărea pas cu pas- râul Inn- care își intinde cursul pe o distanță de 517 km și trei țări

( Elveția, Austria, Germania ). Localitățile sunt destul de dese , valea având o mare densitate a populației.

Iată-ne la Saint Moritz, localitate cu vreo 5000 locuitori, una dintre puținele situate la altitudinea de 1800 m. Era o zi frumoasă de august (2017 ), cu 22 grade C, cu soare deplin. Saint Moritz - Dorf , situat în partea de nord a Lacului Saint Moritz, pe țărmul abrupt al acestuia, ne-a întâmpinat cu fețele renumitelor hoteluri surâzând în lumina soarelui , cu multă curățenie, dar, mai ales , cu un aer deosebit de curat. Ne-a surprins faptul că nu simțeai că te afli la o altitudine de peste 1500 m , de la presiunea aerului, la temperatură.

 Se pare că soarele îndrăgește acest loc, fiindcă – se zice - își arată fața aici 300 de zile pe an. Localitatea arată frumos și vara, dar e cunoscută îndeosebi ca stațiune de iarnă, fiind cea care a găzduit de două ori – în 1928 și 1948 – Jocurile Olimpice de Iarnă, precum și numeroase alte competiții. Hotelul exclusivist Kulm a fost primul construit aici , în 1864 , urmat , la scurt timp de Hotelul Palace, în 1896, cu scopul de a găzdui turiștii bogați care voiau să petreacă vacanța de iarnă la munte. În afara pârtiilor de schi, a celor de bob , exista posibilitatea- ca și în prezent- de a practica patinajul sau jocul de polo pe lacul înghețat.

Străzile înguste, în pantă abruptă, sunt ceva firesc în Saint Moritz – Dorf, dar nu mă așteptam să aibă chiar și un turn înclinat, campanila Bisericii Sf. Mauritius.

Piața Primăriei este foarte frumoasă și un pic mai largă.

Stațiunea are și o altă bogăție și anume apa termală, hotelurile specializate în tratamente  fiind situate în Saint Moritz Bad, situată la sud de lac. Cel mai mare hotel de aici este Kempinscki Grand Hôtel des Baines.

Plimbarea în jurul lacului îți oferă posibilitatea să admiri ambele părți ale localității și să te bucuri de limpezimea apei , de minunata îmbinare a elementelor primare, de care depinde viața. Și, la Saint Moritz viața este frumoasă!

Plecând din localitate, am avut ocazia să vedem și celelalte lacuri care fac să strălucească Valea Engadine. Unul dintre ele părea aflat sub stăpânirea irevocabilă a practicanților de kitesurfing sau wakesurfing, adică deasupra apei lacului pluteau sute - nu exagerez – de parapante multicolore, de care erau agățate trupurile celor care iubesc aceste sporturi nautice.

Un pic mai departe, pe o pajiște, era organizat un concurs de echitație, cu tot ceea ce presupunea el.

Pasul Maloja ne-a oferit imaginea multor case din piatră și lemn, specifice zonei, iar coborârea în Valea Bregaglia a fost de-a dreptul spectaculoasă. Am coborât de fapt – cu mașina - un perete drept de stâncă, cu o diferență de nivel de 200 m, pe un drum impecabil, format numai din curbe în ac de păr, ce păreau să nu se mai termine. Voi atașa un film care nu mai are nevoie de comentarii.

Aceasta a fost scurta noastră experiență în Saint Moritz, suficientă pentru a observa unicitatea locului și inegalabila frumusețe a creației divine.

Innsbruck – un popas necesar

                   

      Acest frumos oraș austriac a devenit capitala provinciei Tirol în 1429, statut pe care îl are și în prezent, deși istoria nu a fost întotdeauna binevoitoare cu el.

Își datorează numele ( acesta a rezultat din combinarea cuvintelor "Inn" și "Brücke", adică „Podul Innului”) unui pod păzit peste râul Inn, care trece tumultos prin oraș.

Situat în partea de sud-vest a Austriei, Innsbruck are circa 650.000 de locuitori și este cunoscut ca importantă stațiune de schi. De altfel, acesta a găzduit de două ori , în 1964 și 1976, Jocurile Olimpice de Iarnă.

Mi-ar fi plăcut să vă povestesc despre experiența mea la schi în Innsbruck😉😊, dar aceasta nu s-a produs și nici nu se întrezărește prea curând. În schimb , am avut plăcerea să ajung aici, de mai multe ori, vara, și să mă bucur de frumusețea lui. Niciodată, însă, de ajuns.

Ca orice turist, am vizitat orașul vechi, cu străzile lui înguste și clădirile vechi, decorate cu picturi, stucaturi sau flori ori cu monumente amintind evenimente din istoria locului. Helblinghaus este una dintre clădirile emblematice din Altstadt.

Helblinghaus

Helblinghaus

Acoperișul de aur

Acoperișul de aur

Coloana Anei

Herzog-Friedrich-Straße

Innsbruck- Turnul primăriei

Vedere din turnul primăriei

Innsbruck

Scara Turnului primăriei

Numită după Sebastian Hölbling (Helbling), care a fost proprietarul ei în perioada 1800-1827, clădirea construită în sec. al XV-lea, în stil gotic, a fost decorată ulterior ( probabil în sec. al XVIII-lea ) cu o stucatură exuberantă în stil baroc, alcătuită din tulpini încolăcite de flori, ciorchini de fructe, scoici și putti (chipuri de copii, unul dintre motivele artei baroce). Acestă operă aparține unui stucator celebru, Anton Gigl, reprezentant de seamă al Școlii de la Wessobrunn, care s-a mutat la Innsbruck în 1723. Nu ai cum să te afli aici și să o ratezi, stucaturile sunt atât de frumoase , încât îți iau ochii, clădirea fiind cu totul deosebită.

 Cu privirile încă ațintite asupra foișorului clădirii, decorate ca o frumoasă doamnă înveșmântată în dantelă, am ajuns la unul dintre cele mai cunoscute obiective ale orașului, Acoperișul de aur (das Goldenes Dachl ), mergând pe cunoscuta Herzog-Friedrich-Straße. Purtând numele prințului tirolez  Friedrich al IV-lea , această cunoscută stradă pietonală începe de la podul peste Inn , ajunge la Acoperișul de aur  și se continuă spre sud, unde întâlnește Maria-Thereza-Straße.

Dar să revenim la Acoperișul de aur. Clădirea în care se găsește acesta a fost construită de arhiducele Friedrich al IV-lea la începutul secolului al XV-lea, ca reședință a suveranilor tirolieni. Maximilian I a fost cel care a comandat construirea bovindoului clădirii, cu ocazia căsătoriei sale cu Bianca Maria Sforza, fiica ducelui de Milano.

Bovindoul este o construcție ieșită în afara planului pereților exteriori ai unei clădiri, aflată în prelungirea planșeului, ca un balconaș închis, prevăzută cu una sau cu mai multe ferestre, în scopul măririi suprafeței etajului. Un număr de 2657 de plăcuțe de cupru aurit strălucesc în lumina soarelui pe acoperișul aceștui bovindou, construit cu scopul de a adăposti suita împăratului, atunci când acesta asista la parade sau evenimente care se desfășurau în stradă. Acoperișul aurit este pus în valoare de picturile de pe pereții bovindoului, înfățișându-l pe Maximilian I între cele două soții pe care le-a avut, dar și de basoreliefurile care redau și oamenii din anturajul acestuia. Fiind un obiectiv emblematic pentru Innsbruck, toată lumea se strânge aici pentru a-l admira și a face fotografii. Și când în fundal se văd Alpii, imaginea devine de neuitat.

Tot în spațiul acestei piețe ( de fapt o lărgire a străzii )  se află și Stadtturm 
 ( Turnul orașului ) numit și Rathausturm ( Turnul primăriei ), construit în perioada 1442-1450. Turnul orașului este închis într-un rând de case construite în stil gotic. Din clădirea vechii primării se ajunge la platforma de observație aflată la 31 metri altitudine, înălțimea totală a turnului fiind de 51 de metri. Dacă urci cele 149 de trepte ale turnului, obții una dintre cele mai frumoase imagini ale orașului înconjurat de Alpi. De aici se vede și trambulina de sărituri de la Bergisel. Dar ce destinație avea această construcție ? În ea era instalat un paznic care supraveghea orașul, pentru a vedea dacă se produc incendii, care anunța orele sau sesiza alte pericole. Primul paznic a fost instalat aici în 1529, iar ultimul a plecat în 1967. La baza clădirii s- a aflat, în evul mediu o închisoare, fapt dovedit de zăbrele care există și acum. Cât despre vârful turnului , acesta e acoperit , în 1560, de o cupolă construită în stil renascentist, în formă de bulb de ceapă, la care au fost atașați patru gargui din fier forjat, reprezentând delfini. Continuând să mergem pe Maria – Tereza Strasse întâlnim Coloana Sfintei Ana, un monument de 13 m înălțime, purtând în vârf statuia Fecioarei Maria. Ridicat în anul 1706 , monumentul este închinat Sfintei Anna, ca mulțumire pentru ajutorul dat la 26 iulie 1703, pentru apărarea Tirolului de invazia bavareză.

Puțin mai departe , la capătul străzii Maria –Tereza se află un arc de triumf 
( Triomphforte), ridicat în anul 1765, după modelul celor romane, de către Maria Tereza. Arcul are o dublă semnificație: celebrarea căsătoriei fiului împărătesei, ducele de Toscana, mai tîrziu împăratul Leopold al II –lea, cu Maria Ludovica de Spania, dar și durerea pierderii soțului său iubit, Francisc I Ștefan de Lorena. O parte a arcului simbolizează bucuria, iar cealaltă parte tristețea.

Basorelief de pe cenotaful lui MaximilianI

 

Adăugați o legendă

Hofkirche

Cenotaful lui Maximilian I

O impresie deosebită mi-a făcut Hofkirche, situată la marginea orașului vechi, pe care am vizitat-o pe îndelete în vara aceasta. Ea este numită și Biserica franciscană sau Schwarzmander-Kirche (Schwarzmander = bărbați negri). A fost construită între 1553 și 1563 ca biserică mormânt pentru împăratul Maximilian I. Interesant este faptul că împăratul a fost înmormântat la Castelul Wiener Neustadt, în 1519, dar nepotul său, Ferdinand I, a construit această biserică în care este amplasat un cenotaf 
( un mormânt gol). În jurul cenotafului- impresionant - sunt amplasate 28 de statui negre (de unde denumirea bisericii ) realizate din bronz, care fac acest loc cu totul original. Statuile au fost comandate, de fapt, chiar de către Maximilian I, în număr de 40, cu scopul de reprezenta membrii ai familiei imperiale ( cele două soții ale acestuia, copiii săi, tatăl său ), personalități istorice care promovat creștinismul în Europa ( Clovis I, regele francilor ), dar și membrii ai altor case regale europene. Doar o parte dintre ele au fost amplasate în Hofkirche, suficient însă pentru a crea o frumoasă impresie artistică. Armurile, dantelăria rochiilor, fețele, părul, armele personajelor sunt realizate cu o mare măiestrie artistică. De alfel, la realizarea bisericii și a decorațiunilor și-au adus contribuția artiști ca Albrecht Dürer și Peter Vicher.

Cenotaful este un mare sarcofag făcut din marmură de Adnet ( un calcar austriac), ca și coloanele bisericii, decorat cu basoreliefuri reprezentând scene din viața împăratului Maximilian I, excepțional realizate, închis într-un grilaj de fier forjat bogat ornamentat.

Curiozitățile acestei biserici nu se opresc aici. Deși a fost concepută ca mormânt imperial , aici se află și mormântul lui Andreas Hofer, luptătorul tirolez pentru libertate. De asemenea, în biserică sunt montate două orgi una confecționată de Jörg Ebert și alta de Hans Mauracher.

Schwalbennestorgel ( Orga Cuibul Randunicii) din Hofkirche a fost confecționată în perioada 1555-1561 de Jörg Ebert. Ea are 15 registre pe două claviaturi și pedale atașate. Aceasta este cea mai mare orgă conservată din perioada Renașterii din Austria.

Cea de-a doua orgă se află pe galeria de nord a Hofkirche. Aceasta a fost confecționată în jurul anului 1900 de către Hans Mauracher, cu acțiune pneumatică și are 23 de registre pe două claviaturi și pedale. Instrumentul a fost restaurat în anul 2005.

Capela de argint ( Silberne Kapelle ) a fost adăugată bisericii de către arhiducele Ferdinand al II-lea și are o orgă realizată aproape în totalitate din lemn.

Sunt multe de vizitat în Innsbruck : palatul Hofburg și grădina, catedrala, Muzeul tirolian de stat, grădina botanică, grădina zoologică alpină etc.

 Un punct de atracție îl reprezintă Castelul Ambras, situat în partea de sud-est a orașului, datorat arhiducelui Ferdinand al II-lea de Tirol , care a transformat o fortăreață existentă aici încă din sec. al X-lea, în castel, în cinstea soției sale, Philipinne Welser. Este o construcție renascentistă frumoasă, înconjurată de o grădină minunată, unde poți petrece căteva ore, fie parcurgând sălile pline cu obiecte din colecțiile arhiducelui ( printre care și o gravură cu chipul lui Vlad Țepeș ), fie plimbându-te pe aleile mărginite de plante și arbori.

Castelul Ambras

Castelul Ambras

 

Arcul de triumf