Saint Moritz - Elveția

                                                    

         Numele acestei localități este printre cele mai cunoscute din Europa și din lume, fiind legat de sporturile de iarnă, dar și de un turism exclusivist.

Am vrut să vedem și noi Saint Moritz, fiind mari iubitori ai peisajelor elvețiene, așa că ne-am rezervat un popas de vreo 3-4 ore  aici, în drumul nostru de la Nauders ( Austria ) la Lugano (Elveția ) . De fapt acest drum a reprezentat pentru noi cel mai important lucru, întrucât trece prin renumita vale Engadine, apoi prin Valea Bregaglia. Am spus întotdeauna și repet , ori de câte ori am ocazia,  că cele mai frumoase impresii, cele mai profunde amintiri dintr-o țară, sunt cele ale călătoriei propriu-zise, drumurile, relieful, așezările, oamenii.

Dar să revenim la Valea Engadine, situată în Cantonul elevețian Graubünde. Este o vale care se individualizează prin câteva aspecte definitorii: altitudinea mare (1800 m), râul Inn, care o străbate, lacurile Sils, Silvaplana și Saint Moritz, Munții Alpi, cu înălțimi de peste 3000m (cel mai înalt fiind Piz Bernina, cu 4048 m), care o mărginesc. Am prezentat Oberengadine ( Engadina de Sus ), care este cuprinsă între Pasul Hohfinstermunz și Pasul Maloja, dar există și Unterengadine ( Egandina de Jos ), mult mai sălbatică, cu altitudini între 1600 m și 1000 m, între Fluelapass și Landwasser.

Venind dinspre Nauders, am fost întâmpinați de o vale verde, străbătută de un râu vesel, destul de îngust, limpede , a cărui culoare verde-albăstruie ne urmărea pas cu pas- râul Inn- care își intinde cursul pe o distanță de 517 km și trei țări

( Elveția, Austria, Germania ). Localitățile sunt destul de dese , valea având o mare densitate a populației.

Iată-ne la Saint Moritz, localitate cu vreo 5000 locuitori, una dintre puținele situate la altitudinea de 1800 m. Era o zi frumoasă de august (2017 ), cu 22 grade C, cu soare deplin. Saint Moritz - Dorf , situat în partea de nord a Lacului Saint Moritz, pe țărmul abrupt al acestuia, ne-a întâmpinat cu fețele renumitelor hoteluri surâzând în lumina soarelui , cu multă curățenie, dar, mai ales , cu un aer deosebit de curat. Ne-a surprins faptul că nu simțeai că te afli la o altitudine de peste 1500 m , de la presiunea aerului, la temperatură.

 Se pare că soarele îndrăgește acest loc, fiindcă – se zice - își arată fața aici 300 de zile pe an. Localitatea arată frumos și vara, dar e cunoscută îndeosebi ca stațiune de iarnă, fiind cea care a găzduit de două ori – în 1928 și 1948 – Jocurile Olimpice de Iarnă, precum și numeroase alte competiții. Hotelul exclusivist Kulm a fost primul construit aici , în 1864 , urmat , la scurt timp de Hotelul Palace, în 1896, cu scopul de a găzdui turiștii bogați care voiau să petreacă vacanța de iarnă la munte. În afara pârtiilor de schi, a celor de bob , exista posibilitatea- ca și în prezent- de a practica patinajul sau jocul de polo pe lacul înghețat.

Străzile înguste, în pantă abruptă, sunt ceva firesc în Saint Moritz – Dorf, dar nu mă așteptam să aibă chiar și un turn înclinat, campanila Bisericii Sf. Mauritius.

Piața Primăriei este foarte frumoasă și un pic mai largă.

Stațiunea are și o altă bogăție și anume apa termală, hotelurile specializate în tratamente  fiind situate în Saint Moritz Bad, situată la sud de lac. Cel mai mare hotel de aici este Kempinscki Grand Hôtel des Baines.

Plimbarea în jurul lacului îți oferă posibilitatea să admiri ambele părți ale localității și să te bucuri de limpezimea apei , de minunata îmbinare a elementelor primare, de care depinde viața. Și, la Saint Moritz viața este frumoasă!

Plecând din localitate, am avut ocazia să vedem și celelalte lacuri care fac să strălucească Valea Engadine. Unul dintre ele părea aflat sub stăpânirea irevocabilă a practicanților de kitesurfing sau wakesurfing, adică deasupra apei lacului pluteau sute - nu exagerez – de parapante multicolore, de care erau agățate trupurile celor care iubesc aceste sporturi nautice.

Un pic mai departe, pe o pajiște, era organizat un concurs de echitație, cu tot ceea ce presupunea el.

Pasul Maloja ne-a oferit imaginea multor case din piatră și lemn, specifice zonei, iar coborârea în Valea Bregaglia a fost de-a dreptul spectaculoasă. Am coborât de fapt – cu mașina - un perete drept de stâncă, cu o diferență de nivel de 200 m, pe un drum impecabil, format numai din curbe în ac de păr, ce păreau să nu se mai termine. Voi atașa un film care nu mai are nevoie de comentarii.

Aceasta a fost scurta noastră experiență în Saint Moritz, suficientă pentru a observa unicitatea locului și inegalabila frumusețe a creației divine.