Dor de călătorii: Merano - o emblemă a Tirolului de Sud

Situat în nordul Italiei, în provincia autonomă Bolzano, Merano este un oraș cu aproximativ 40.000 de locuitori, cunoscut ca stațiune balneară încă din sec. al XIX-lea.

Apartenența sa la Tirolul de Sud , precum și trecutul istoric legat de Austria, au dat orașului o moștenire culturală germană, iar apartenența la Italia (de la sfârșitul Primului Război Mondial ) aduce multe elemente culturale specifice acestei țări.

Este vorba despre o împletire a două culturi , care s-a realizat treptat, și din care orașul a avut de câștigat.

Am ajuns la Merano în după - amiaza unei zile de sfârșit de august a.c., după un drum relativ obositor de la Lugano, din Elveția. Ne-au întâmpinat culturile de viță de vie și de meri, atotstăpânitoare în această zonă.

De la intrarea în oraș ne-am strecurat pe străduțele înguste ale cartierului unde se afla Hotelul Filipinum 3*, la care eram cazați. Hotelul este o clădire veche, spațioasă și curată, cu un personal primitor, un restaurant care ține la etichetă și o piscină curată, de dimensiuni suficiente pentru a înnota de plăcere, înconjurată de gazon și vegetație mediteraneeană. Aceast tip de vegetație se datorează climei blânde pe care o are orașul, așezat într-o vale străjuită de munți între 1500 și 3335 m, vale străbătută de râurile Passirio (Passer), care trece prin oraș, și Adige. Munții din jur, ca o broderie din piatră, și aceste ape atât de limpezi, abundente și vioaie creează un decor natural încântător, plin de vitalitate.

După ce ne-am instalat, am pornit la pas spre centrul orașului, nemaicontenind să admirăm arborii seculari (!!!) ai cartierului nostru ( pini, brazi, cedrii), de-a dreptul uriași, maiestuoși, vilele construite la sfârșitul sec al XIX –lea sau la începutul sec. al XX –lea, palmierii, iedera și trandafirii. Am ajuns în scurt timp la apa râului Passiria, care străbate orașul, și , apoi, la splendida promenadă de pe malurile sale ( una dintre ele ).

O serie de poduri traversează râul permițând accesul de pe un mal pe altul. Promenada este decorată cu flori, statui, fântâni, tot ceea ce trebuie ca să te simți bine în acest spațiu. Cea mai interesantă clădire din această zonă este Kurhaus, construită în stil Art Nouveau, o clădire albă, frumoasă, care, atunci când vizitam noi, găzduia un concert.

În apropiere se află și parcul Sissi, pentru că orașul îi poartă cu mândrie o frumoasă amintire, împărăteasa fiind cea care a apreciat calitățile curative ale apei termale și ale aerului, petrecând mult timp aici. Aceasta a locuit la Castelul Trauttmansdorff, care, în prezent este înconjurat de una dintre cele mai frumoase grădini din Italia și din Europa. Acesta a fost obiectivul principal pe care l-am vizat venind la Merano și pe care l-am vizitat a doua zi dimineața. Sunt autobuze care pot fi luate din mai multe puncte ale orașului și care te aduc pînă aici, dar noi am preferat să mergem cu mașina noastră, pe care am lasat-o în parcarea mare și îngrijită a grădinii. Accesul la grădini se face pe baza unui bilet de 13 euro de persoană adultă. Și merită pe deplin !

Merano

Promenada din Merano

Râul Passiria

Merano- Promenada

Kurhaus- Merano

Grădina japoneză

Merano

Grădina japoneză

Închipuiți-vă o întindere de peste 12 ha, dispusă în amfiteatru, la poalele unui munte, încluzând mii de specii de plante din toată lumea (este vorba de o grădină botanică !) aranjate astfel încât să facă să-ți vibreze simțurile. Plimbarea prin grădină este , așa cum au vrut creatorii ei, un periplu prin întreaga lume, prin intermediul vegetației și grădinilor specifice. Cam 80 de minigrădini include această frumoasă creație a omului, de aceea, o vizită durează între trei și șase ore. Grădina nu se vizitează iarna, iar primăvara se plantează circa 200.000 de lalele.

Noi ne-am început vizita cu grădina japoneză, plină de mici cascade, de podulețe arcuindu-se peste ape, ferigi, arbuști, toate învăluite într-un abur fin, ca o ceață ( provocat desigur) prin care se proiectau razele soarelui de sfârșit de august. Atmosfera acestei grădini era , cu adevărat, ireală.

Am continuat cu o grădină de plante exotice și cu o mare cascadă de flori, care curgea pe un mal, în culori fermecătoare.

În scurtă vreme am ajuns la castel, unde tufele de lavandă și livada de măslini formează grădina soarelui, o altă zonă bine individualizată. Alei cu pergole de viță de vie, o grădină cu plante din Tirol, o colecție impresionantă de cactuși, o grădină italiană cu un labirint verde îți încântă simțurile, neștiind unde să te uiți mai întâi. Lacul, plin de pești multicolori, este un fel de scenă acvatică a acestui imens amfiteatru viu. Înconjurat de vegetație spacifică- nuferi, lotuși- lacul este un loc de relaxare și un punct central al grădinii. Dar periplul nu s-a încheiat nici pe departe. În imediata apropiere a lacului se află pădurea tropicală, apoi o colecție impresionantă de dalii ( vara târziu ) , dar și o harta geologică inedită a Tirolului, formată din pietre de sructuri și dimensiuni diferite, reprezentând munții din această zonă.

Aunci cînd privești din inima acestei grădini spectacolul care ți se oferă observi două lucruri fundamentale: prezența chiparoșilor pe fiecare terasă, ca niște uriașe lumânări verzi și apa, a cărei prezență este permanentă, în chipuri diferite ( bazine, lac, râu, izvor, cascade, fântâni) , o curgere fără sfârșit, vie , proaspătă, necesară.

Măslinul bărân, de 700 de ani, ca și statuia lui Adam ținând-o pe umeri pe Eva ca să muște din măr ( real, nu imaginar ), sunt elemente care dau multă originalitate grădinii.

Ce n-am văzut aici ? Orga de mirosuri (!?), grota, sera și terariul. De asemenea nu am urcat până la cele două platforme de observație, de unde se poate obține o imagine mai cuprinzătoare asupra zonei.

Dar Merano este o stațiune balneară. Chiar în centrul orașului se află clădirea modernă a termelor, care adăpostește nu mai puțin de 25 de bazine, 15 fiind funcționale tot timpul anului, oferind nu numai posibilități de relaxare, dar și de tratament.

Eu m-am mulțumit cu piscina hotelului, curată și comodă, unde mi-am petrecut toată după- amiaza, bucurându-mă de mișcare, dar și de peisajul splendid al munților.

Nu pot să trec cu vederea faptul că Merano are și o zonă veche , cu străzi înguste și pitorești, catedrale construite în stil romanic și gotic, terase și piețe care oferă produse de tot felul. De asemenea, în zonă, există foarte multe castele ( aproximativ 800 ), unul dintre ele, Castel Juval, fiind cumpărat de marele alpinist italian, Reinhold Messner și amenajat ca un muzeu al muntelui. Aici chiar regret că nu am fost, mai ales că exista o mare probabilitate să-l întâlnim pe alpinistul care a urcat 14 vârfuri de peste 8000 m, unele dintre ele fără mască de oxigen.

Dar, cum ziceam și altă dată, trebuie să rămână ceva care să te determine să te întorci.