Având în vedere că, în drumurile noastre prin Europa, nu parcurgem foarte mulți kilometri între localități, de la Viena ne- am oprit la Passau, oraş district aparținând Bavariei Inferioare. Cu o istorie foarte veche, care începe cu celții, se continuă cu romanii, oraşul a înflorit în evul mediu în urma comerțului cu sare adusă de la Bad Reichenhall sau Salzburg, în prezent turismul dând un nou imbold dezvoltării sale.
Pe mäsură ce ne apropiam de Passau , drumul înaintând pe lângă Dunăre, vedeam vapoarele de croazieră, care mai de care mai frumos, mai modern. Fiindcă foarte mulți turişti se opresc la Passau, venind în croazieră pe Dunăre.
Oraşul vechi este punctul de atracție, fiind aşezat pe o limbă de pământ, înconjurată de apele Dunării şi ale râului Inn, care se întâlnesc aici şi cu Ilz - ul.Acesta e motivul pentru care oraşul e cunoscut ca Dreifüssestadt.( adică oraşul celor trei râuri.) Această confluență se vede cel mai bine de la înălțimea cetății Veste Oberhaus, unde panorama e splendidă. Pe malul Inn- ului , pe un alt deal, se află mănăstirea Wallfahrtskirche Mariahilf, la care ai acces pe o imensă scară acoperită şi care oferă , de asemenea, o imagine splendidă asupra localității.
Oraşul vechi e o mică bijuterie arhitectonică, cu clădiri din sec. XIV şi XVII, bine conservate sau renovate.
Catedrala catolică Sf.Ştefan este o capodoperă a stilului baroc, cu interiorul ei bogat ornamentat, cu stucaturi albe şi scene religioase. pictate. Are cea mai mare orgă din lume, cu peste 17.000 de tuburi şi 233 registre, ce poate fi auzită, în perioada mai - octombrie, după amiaza.
Piața Catedralei are în centru statuia lui Maximilian Iosef I al Bavariei şi e mărginită de cladirea Residenz, adică fostul sediu episcopal.
Podurile peste Inn îți dau posibilitatea de a vedea mai bine frumusețea oraşului., Altebrücke fiind unul dintre ele.
Pe malul Dunării sunt cele mai multe hoteluri şi restaurante, din grădinile cărora se înalță un miros îmbietor de peşte fript. Tot în această zonă se află vechea primărie.
Noi am locuit într- o casă veche, unde am închiriat un apartament, care s- a dovedit de un confort excepțional, realizat într- o arhitectură veche.
Drumul de la Viena la Passau are amenajată o pistă pentru biciclete, foarte căutată de practicanții sportului pe două roți. ( Donaufahradweg)
Confluența Dunăre- Inn |
Mănăstirea Mariahilf |
Catedrala Sf. Ştefan |
Passau - oraşul vechi |
Altebrücke şi râul Inn |
Popas lângă vechea primărie |
Platforma Veste Oberhaus |
Gazda noastră |
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu