Translate

sâmbătă, 13 august 2016

Bavaria - Regiunea Berchtesgaden




      Am vizitat Bavaria – ca , de altfel Germania- de mai multe ori și, de fiecare dată, am descoperit alte locuri unde ai vrea să zăbovești, pentru a-ți bucura ochiul sau a-ți liniști sufletul.
Anul acesta (2016) ne-am propus să mergem în regiunea Berchtesgaden și am ales ca loc de cazare stațiunea Bad Reichenhall, unde am locuit trei zile, la sfârșitul lunii iunie.
Inhalatoriul din Bad Reichenhall
Orice “ Bad ” ( localitate sau stațiune care dispune de ape termale amenajate ) din Germania sau din Austria respectă un anumit standard ambiental, care concordă cu obiectivul principal al turiștilor care o vizează, tratamentul balnear : băile propriu-zise ( extrem de curate și de frumos amenajate) parcul de sănătate ( Kurpark sau Kurgarten, în limba germană ) , promenade sau esplanade, piste de biciclete, săli de concerte ( cel puțin în aer liber ), alei umbroase, cu spații de odihnă, restaurante tradiționale ( Gasthaus ) sau cu meniuri internaționale,săli unde se dansează (Tanzlokal), vile , hoteluri, cofetării.



Parcul din Bad Reichenhall







Bad Reichenhall , situată în Alpii Bavarezi, la poalele Predigtstuhl, la o altitudine de 473 m, nu se abate de la acest standard, impunându-se prin așezare, impresionanta bază de tratament (MED și SPA) numită Rupertus Therme ( 19 euro pe zi/pers. , dacă nu ai abonament sau pachet de servicii), un parc superb decorat ( anul acesta, o adevărată sărbătoare a begoniilor), în perimetrul căruia se află o sală de concerte, o scenă în aer liber, un inhalatoriu, fântâni arteziene, locuri de relaxare, piste pentru biciclete, etc.
 Am să mă opresc la acest inhalatoriu, care este o construcție din lemn, de dimensiuni mari( 160m lungime și 13 m înălțime ), împrejmuit de o alee, pe pereții căruia ( căptușiți cu o rețea din tulpini de mărăcine negru) se scurge o cantitate considerabilă de apă sărată ( aprox. 400.000 l/zi), asemenea unor izvoare, dând naștere unor vapori. Sarea alpină ( vechea și noua bogăție a acestei așezări ) provine din vechea mină de sare , un alt obiectiv care merită vizitat. Persoanele care au probleme respiratorii, dar și cele sănatoase beneficiază de efectul terapeutic al aerosolilor formați , făcând o plimbare de 30  minute în jurul construcției. Se pare că instituții științifice de renume au validat acest inhalatoriu, pentru efectele sale benefice asupra sănătății.
Lacul König (Königsee)
Liniștea din acest parc este tulburată doar de foșnetul frunzelor arborilor uriași, de susurul apei tâșnind din arteziene sau de sunetul muzicii orchestrale. Din parc se poate ajunge cu ușurință la strada pietonală, decorată la rândul ei, cu fântâni arteziene, bănci, cascade , flori, oriunde ai vrea să te oprești, să ai parte de frumos. În apropiere se găseste teatrul, catedrala, dar și un mare cazinou.
Berchtesgadener Land are multe de arătat, fiind o zonă muntoasă, cu lacuri, ape curgătoare și cu așezări deosebite. Noi am vizitat Lacul König (Königsee) ,un lac alpin, înconjurat de piscurile înalte ale munților Watzmann și ale platoului înalt Steinernes Meer (Marea de piatra). Am parcurs cu multă plăcere distanța de 19 km dintre Bad Reichenhall și localitatea Schönau am Königsee, unde se află o parcare , apropiată de debarcaderul de unde pleacă vaporașele electrice care asigură plimbarea de agrement pe lac( cam la 20 minute). O călătorie dus- întors pănă la St. Bartholoma ( situată pe o peninsulă,cam la jumătatea lacului) durează circa 40 minute( 14,5 euro/per.) și include proba de ecou, un element de coloratură al plimbării. De ce ecou? Fiindcă acest lac minunat este înconjurat de munți ( șapte, spun localnicii ), de unde și frumusețea lui aparte. El este alimentat de izvoarele și torenții care se scurg din belșug peste stâncile neclintite de veacuri, unele dintre ape prăvălindu-se în cascade ce pot fi văzute cu ușurință din vaporaș. Așadar, pe la jumătatea călătoriei la St Bartholoma vaporașul se oprește și căpitanul ia trompeta, deschide ușa și intonează sacadat o melodie, care se lovește de stânci și revine către sursa ei, sub forma unui ecou( de două ori se aude fiecare notă sau frază muzicală). Turiștii spectatori fac o liniște absolută pentru a se convinge de adevărul celor doar povestite până atunci despre momentul acesta al călătoriei. Ajunși la primul popas ( pentru că se poate  merge și mai departe, până la Obersee, un alt lac, mai mic, la care se poate ajunge doar pe jos, de la stația de oprire ) ne bucurăm din plin de priveliște, de vizita la biserica Sf. Bartholomeu (reconstruită în stil baroc în anul 1697, după modelul catedralei din Salzburg), lângă care se află cabana de vânătoare din sec. XI (Jagdschloss), transformată azi în han-restaurant. Peninsula are și câteva mici zone de plajă unde poți să te relaxezi, dar se pot face și drumeții de o oră sau o oră și jumătate, pentru cei mai activi.
 La întoarcere ne-am bucurat din nou de priveliște, urmărind sălbăticia pereților stâncoși, dar și unda verde și pură a lacului, brăzdată lin de vaporul nostru, un mic semn al umanului pe o întindere de peste 5 km² de apă. 
Se spune că iarna lacul îngheață bocnă și se poate merge cu mașina pe el. ( cine are curajul )


Lacul König (Königsee)


Lacul König (Königsee)



Popas la St. Bartoloma

În zona debarcaderului există cîteva zeci de magazine cu bijuterii din pietre semiprețioase ( un adevărat rai pentru doamne și domnișoare) sau alte suveniruri.
Ziua următoare am mers la Thumsee, un alt lac, mai mic , de lângă Bad Reichenhall, unde se facea plajă și se înota într-o apă cristalină și răcoroasă.
La plaja (Lacul Thumsee)

Lacul Thumsee

Biserica Sf.Bartolomeu

marți, 2 august 2016

Austria- Lacurile din Regiunea Salzkammergut






     Când spui Austria, te gândești imediat la spectacolul grandios al Alpilor, la așezările pitorești, la Viena, Graz, Linz sau Salzburg. O țară mică, deosebit de curată, înzestrată cu forme de relief și peisaje de mare frumusețe.
Bad Ischl
Bad Ischl
Hallstadtt
Promenada din Bad Ischl
Promenada din Bad Ischl
   O destinație de vacanță deosebită o reprezintă regiunea Salzkammergut, situată în Austria Superioară. Regiunea, locuită din vremuri străvechi, a cunoscut prosperitatea în evul mediu datorită extracției sării și comerțului cu aceasta. În prezent această activitate a fost înlocuită cu turismul ( aprox. 1 milion de turiști vizitează anual localitatea Hallstadtt ) , de ea amintind minele de sare, care mai de care frumos mai amenajată pentru o vizită inedită.

Castelul Ort din Gmunden
Castelul Ort
     În această regiune este prezent lanțul nordic al Alpilor, masivul Dachstein (2995m) fiind cel mai impunător. Ghețarul Dachstein se află la originea minunatelor lacuri ( 76 la număr) care își pun amprenta asupra zonei, dându-i o notă aparte. Râul Traun ( afluent al Dunării) traversează acest spațiu geografic, în unele locuri chiar și lacurile glaciare, contribuind la prospețimea apelor acestora.

Vasul cu zbaturi Gisela (imperial)
Lacul Attersee
Lacul Traunsee
Lacul Traunsee
    Am stat, la începutul lui iulie a.c., patru zile, pe malul lacului Attersee, cel mai mare dintre ele, în localitatea Attersee am Attersee. De aici am putut vizita cu ușurință întreaga zonă, noi oprindu-ne mai ales Traunsee, Hallstattersee și Wolfgangsee. Toate aceste lacuri sunt de o frumusețe excepțională, la care contribuie apa de limpezimea cristalului, cu miros de proaspăt, munții care le înconjoară, atot stapânirea verdelui pădurilor, aerul curat, așezările cochete presărate pe verdele sticlos al pajiștilor, amabilitatea localnicilor, liniștea unei naturi bine conservate. O rețea impecabilă de drumuri face legătura între localități, multe dintre șosele fiind construite chiar pe maluri. Poți să admiri aceste lacuri plimbându-te pe promenadele amenajate ( de ex. cea din orașul Gmunden are 1,5km ), mergând cu bicicleta pe malul lor pe pistele care abundă, stând la pescuit ( contra unei taxe pe zi, cam 20 euro) , făcând plajă pe iarbă, sau plimbându-te cu vaporașele, care au puncte de oprire foarte dese.( pe unele dintre ele se poate servi și masa). Revenind la plaje, acestea sunt risipite, ici și acolo, pe malul cu iarba proaspătă ( publice și private ) , fără muzici, fără umbrele de închiriat, fără vânzători ambulanți, zgomot sau îmbulzeală.
Pentru doritori sunt și obiective care merită vizitate, cele mai căutate fiind Peștera de gheață și Peștera Mamut din Hallstatt, dar și castelul Ort, de pe malul lacului Traunsee ( de fapt pe o peninsulă) , fabrica de ceramică de la Gmunden, Kaiservilla ( reședința de vară a fostului împărat franz Iosef și a soției sale , Sissi) din localitatea Bad Ischl.  Bad Ischl este o renumită stațiune de tratament, care are nota caracteristică a stațiunilor de elită din Europa. Clădirile sunt cochete, construite în stilul sfârșitului de secol 18 și al perioadei interbelice.Parcurile și promenada de pe malul râului Traun, te invită la plimbare în aer curat, sau poți lua un trenuleț de vacanță, eventual o caleașcă, pentru a admira întreaga stațiune. Pe promenada este amplasată cunoscuta cofetărie Zauner ( cofetaria imperială ) unde poți savura specialități de o finețe extraordinară. 
Kaiservilla este situată într-un parc mare și poate fi vizitată ( intrarea în parc este 3,6 euro de persoană, iar impreună cu interiorul vilei (tur ghidat) și expoziția de fotografii, 14,5 euro ).




Revenind la Attersee am Atersee, unde am locuit, este o localitate mică, cu două biserici impozante, una evanghelică și una catolică, cu foarte multe pensiuni și case de vacanță, cu centru de informare turistica, plaje și debarcader pentru vaporaș, cu terase unde poți lua masa. De pe dealul unde e amplasata biserica catolică ai posibilitatea unei priveliști deosebite asupra lacului, care l-a impresionat și pe pictorul Gustav Klimt, care a petrecut mult timp aici.( și acum am întâlnit un pictor care voia să dea și el viziunea personala asupra imaginii artistice a lacului).


Recomandare de cazare

Pensiunea Attersee 4*, din Attersee am Attersee ( puțină imaginație în denumiri ), oferă spre închiriere apartamente, la un preț de 100 euro pe noapte, cu doua dormitoare, terasă, bucătărie complet echipată. E situată la 50m de lac și se învecinează cu un restaurant. Gazda este deosebit de amabilă ( m-a încurajat în conversația în limba germană, dar știe și engleză ), veselă, binevoitoare.
Pensiunea Attersee4*