După vizita la Hellbrunn (iulie a.c.), am mers la hotel și nici n-am apucat să ne familiarizăm cu am-
bianța, că a și început ploaia. (de altfel prevăzută) O ploaie de vară, răcoroasă și binefăcătoare, dar care
ne-a ținut în hotel toată după amiaza. Dimineața zilei următoare însă , prospețimea își spunea cuvântul,
așa că, imediat după micul dejun, am vizitat Grădinile Mirabell, situate la numai zece minute de locul
de cazare. Le mai văzusem o dată în trecere,în urmă cu foarte mulți ani, dar acum le-am savurat pe de-
plin, experiența noastră în domeniul grădinilor artistice fiind mult mai mare. (cu încercări similare în
propria grădină).
La intrarea dinspre Makartplatz un artist interpreta o piesă la harpă , sunetele delicate se răspândeau în
aer, iar ,în față, se derulau covoarele florale multicolore ale Parterului mare și Parterului mic împrospă-
tate de ploaia de mai bine de o jumătate de zi.
În centrul Parterului mare, singura parte a grădinii păstrată din original, se află o fântână arteziană, flan-
cată de patru grupuri statuare, redând scene mitologice : răpirea Elenei din Troia de către Paris, salvarea
lui Anchise de către fiul său Enea din Troia în flăcări, răpirea Persefonei pentru a fi dusă în lumea lui Ha-
des, victoria lui Hercule asupra semizeului pământean Anthaeus. Aceste grupuri statuare, care au fost cre-
ate de Ottavio Mosto în 1690, simbolizează cele patru elemente primordiale ( apă, foc, aer și pământ), dar
propun și o perspectivă asupra omului al cărui destin poate fi schimbat într-o secundă.
Balustradele care înconjoară această parte a grădinii sunt decorate și ele cu statui ( Diana, Flora, Miner-
va, Ceres, Pomona. Venus, Vesta, Juno si Chronos, Bachus, Jupiter, Marte, Hercules, Vulcan, Hermes și
Apollo ) realizate de B. van Opstal, dar și cu vase de marmură ornamentale.
Fântâna lui Pegas este un alt punct de
atracție al grădinilor și este situată în vecinătatea laturii stângi a Palatului Mirabell. Statuia a fost
realizată din metal de către artistul din Innsbruck, Kaspar Gras, în
1661, la comanda arhiepiscopului Guidobald von Thun. Armăsarul înaripat a rămas în Kapitelplatz
până în jurul anului 1700, când a fost mutat în Piața Mirabell din partea de
vest a fațadei baroce a palatului. Dupa marele incendiu din Neustadt (1818),
sculptura din bronz a fost depozitată temporar, fiind ulterior uitată.
În 1913 cineva și-a reamintit de sculptura veche și a fost adusă și așezată
pe un soclu din stâncă în mijlocul unui bazin circular din fântâna veche a
Grădinilor Mirabell.
Întrucât grădinile sunt construite de-a lungul axei nord-sud , din ele
se vede Cetatea Hohensalzburg tronând
maiestos asupra orașului și catedrala Salzburger Dom , grădinile originale fiind
remodelate conform planurilor de către Johann Bernhard Fischer von Erlach
timpul Prințului Arhiepiscop Johann Ernst Thun în 1689. Într-adevăr această perspectivă
este amplă , grandioasă aș zice, dând spațialitate și grădinilor.
Rozariul (grădina de trandafiri) a fost amenajată în perioada barocă ca
„Großer Pomeranzengarten”, ea căpătându-și forma istorică în 1955. În anii de
după război a fost folosită pentru cultivarea legumelor. Această grădină cu
trandafiri ornamentali este situată imediat la sud de Palatul Mirabell și este
mărginită de un gard și de 17 vase de marmură , dintre care unele au fost
create de Fischer von Erlachs. Acum
predomina în stratul mare un singur soi de trandafiri de culoare roșie, făcând
din acest colț al grădinii, o oază de mare frumusețe și eleganță. Un rând de trandafiri copăcei din soiul Super Excelsa mărginea această mare de flăcări.
Oranjeria este o altă componentă a grădinii, ca și Grădina piticilor (
Zwergelgarten ) , unde se află doar 16 dintre cele 28 de statui originale,
căzute în dizgrație și ignorate într-o anumită perioadă.
Ne-am despărțit cu greu de acest spațiu de mare frumusețe și delicatețe,
Grădinile Mirabell fiind considerate unele dintre cele mai reprezentative
grădini baroce din Europa.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu