Dor de călătorii: Castelul Hohenzollern - simbolul unei mari dinastii

După ce am plecat de la Bad Pyrmont, în drum către orașul Konstanz, ne-am oprit la castelul Hohenzollern, așa cum ne-am propus. E adevărat că ne-am întâlnit și cu ploaia, ceea ce ne-a încurcat puțin, dar obiectivul a fost atins.

Castelul este situat în inima land-ului Baden Württemberg, în imediata apropiere a orășelului Hechingen și la aproximativ 60 km de capitala land-ului, Stuttgard.

Construit pe dealul Zollern [ 850 m ] pe ruinele unei fortărețe, castelul actual ( al treilea de fapt ) este o construcție neogotică impunătoare. Din parcarea amenajată la poalele dealului se poate urca pe jos , prin pădure ( sunt scări amenajate) sau se pot lua microbuze. (2 euro) Noi am preferat microbuzul, fiindcă ploaia se pornise serios, dar, la cobărâre am trecut prin pădure.

Construcția castelului a început în anul 1860, la inițiativa prințului Frederick William al IV-lea de Prusia, pasionat de trecut și dornic să lase istoriei un simbol al puternicii sale familii. Acesta l-a însărcinat pe arhitectul F.A. Stüler cu întocmirea proiectului. A fost preferat stilul neogotic, după moda vremii, sursa de inspirație fiind castelele englezești, dar și cele de pe Valea Loirei. Construcția edificiului a durat 17 ani și a fost susținută financiar de către membrii Casei de Hohenzollern, prințul, ca reprezentant al ramurii franconiene, a suportat două treimi, în timp ce o treime a rămas în sarcina a două familii din ramura șvăbească.

Membrii acestei familii regale au adus aici foarte multe piese de mobilier, bijuterii, tablouri, care decorează încăperile sau sunt expuse în muzeul amenajat în subsolul castelului.

Intrarea în castel se face prin Poarta Vulturului ,pe frontispiciul căreia e înfăţişat prinţul Frederick I, călare pe armăsarul lui. Dincolo de ea, un drum în spirală, străjuit de ziduri crenelate se înalţă pe deal aproape 25 m, pentru ca vizitatorul să ajungă în faţa turnului estic, ce străjuieşte trecerea în curtea castelului.

Construcția care se profilează către cer este impunătoare, deși cam austeră. Ziduri înalte, ferestre înguste, turnuri, creneluri- tot ceea ce implică viziunea arhitecturală neogotică - întâlnim la această construcție.

Dăm roată castelului și ne întâmpină o galerie de statui, ca o gardă de onoare. Sunt regi ai Prusiei încremeniți în bronz, stând mărturie unor vremuri și fapte trecute, multe din ele glorioase.

Privim în jos către poalele dealului și perspectiva care se deschide este minunată, chiar dacă cețurile nu ne lăsau s-o percepem cum se cuvine: o câmpie, ca o tipsie verde- crud, decorată din loc în loc cu acoperișurile roșii ale caselor așezate ordonat una lângă alta, în stil nemțesc, și pâlcuri de pădure, de un verde întunecat, aruncate pe colinele din jur.

Vizita se face cu ghid- am așteptat mai bine de o jumătate de oră până ne-a venit rândul, fiindcă obiectivul este foarte vizitat- și durează o oră. Se începe cu Sala Strămoșilor, destul de mică, dar semnificativă pentru că aici, pe perete , este desenat arborele genealogic al Familiei Hohenzollern, unde sunt consemnați și regii României: Carol I, Ferdinand I, Carol al- II-lea, Mihai I.

Din prima sală se intră în Sala Contelui (sala de baluri), care mie mi-a plăcut foarte mult. Are coloane înalte, care susțin arcade,decorate cu auriu, iar pardoseala este un mozaic elegant. Tavanul este pictat în culoarea albastră ( culoarea ramurii franconiene ). După părerea mea este cea mai frumoasă sală a castelului, deși nu are lărgimea suratelor ei din alte palate, în special din cele franceze. Aici se organizează și în prezent evenimente.

Trecerea în aripa opusă a castelului se face prin biblioteca lungă a acestuia, apoi se vizitează Sala Marchizului, dormitoarele și Salonul Albastru, decorat artistic și având o frumusețe aparte. Totul este impregnat de istorie și te invită la reflecție și visare.

În muzeu sunt multe lucruri de văzut, printre care coroana regală, aparținând lui Wilhlem al II-lea, o uniformă care a aparținut lui Frederic cel Mare, arme, alte piese de tezaur, porțelanuri. Am reținut și rochia care a aparținut reginei Luise Auguste Wilhelmine Amalie, soția regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei, o personalitate foarte îndrăgită , pentru frumusețea și inteligența ei, dar și pentru sprijinul acordat soțului ei, mai ales în timpul războaielor napoleoniene.