Dor de călătorii: Întâlnire cu o mare capitală

Ne-am continuat drumul pe lângă Universitatea Humboldt, una dintre renumitele universități din lume, cu peste 50 de savanți care au obținut Premiul Nobel.

Universitatea Humboldt

Am ieșit din nou în cunoscutul bulevard Unter den Linden, în dreptul statuii ecvestre a lui Friedrich cel Mare. În imediata apropiere, o clădire în stil clasic, , cu o fațadă formată din coloane, decorate cu capiteluri dorice, ne atrage atenția. A fost proiectată de Karl Friedrich Schinkel, care s-a inspirat după planurile unui castru roman. Heinrich Tessenow l-a transformat într-un memorial al victimelor din Primul Război mondial, aici fiind instalat Monumenul Soldatului Necunoscut, care n-a fost inaugurat decât în 1931. Tot destinația de memorial i-a fost dată și în anul 1960, dedicat victimelor fascismului și militarismului, în interior fiind și o flacără ce ardea permanent. După 1993 acesta a devenit pricipalul memorial german , dedicat victimelor războiului și tiraniei. În interior se găsește o reproducere a unei emoționante sculpturi a artistei Käthe Kollwitz- Mama și fiul ei mort- realizată după ce unul dintre fii ei a căzut pe câmpul de luptă , în timpul Primului Război Mondial. În încăpere este întuneric , dar un oculus din tavan permite luminii să cadă pe grupul statuar, iar mesajul dramatic al sculpturii se amplifică. Pe podea, în fața sculpturii stă scris: sacrificiul de război și dominație violentă.

Käthe Kollwitz este o renumită sculptoriță, pictoriță și graficiană din Germania, una dintre cele mai cunoscute artiste ale sec. al XX-lea. Lucrările ei aparțin curentului expresionist, multe dintre ele având o tematică socială.

Am părăsit această încăpere care degajă o tristețe profundă și solemnă, gândindu-mă la câtă suferință sunt în stare să producă oamenii semenilor lor și al faptul că nu învăța prea mult din lecțiile istoriei.

Berliner Dom

Orga din Berliner Dom

Dar să ne continuăm periplul prin impunătoarea capitală spre Insula Muzeelor (Museuminsel), spațiul cu cea mai mare concentrare de valori universale pe metrul pătrat. Înainte de a ajunge la Muzeul Pergamon ne-am oprit la Berliner Dom ( Dom-ul din Berlin) , o construcție religioasă de mari dimensiuni ( s-a vrut o replică la San Pietro din Roma ), cea mai mare biserică protestantă din această capitală.

Interior din Domul din Berlin

Catedrala a fost ridicată pe locul unei biserici mai vechi, la inițiativa împăratului Guillaume al II-lea, iar construcția propriu-zisă a durat aproape zece ani. ( 1894- 1905) Stilul arhitectural este neo-renascentist, catedrala fiind deosebit de frumoasă. Piesa ei de rezistență este, fără îndoială, orga cu cel peste 7000 de țevi ale sale. Vitraliile sunt, de asemenea, foarte reușite. Se vizitează și cripta, aflată la subsol, unde se găsesc sarcofage ale membrilor casei de Hohenzollern, dar se urcă și la nivelul cupolei, de unde priveliștea orașului este copleșitoare. Să nu uităm faptul că edificiul are o înălțime de 116 m.

Lustgarten

Au urmat câteva momente de relaxare în Lustgarten ( Grădina Plăcerilor] ,parcul din fața catedralei, prevăzut și cu o frumoasă și binevenită fântână arteziană. Inițial ,în sec. al XVI-lea, acest spațiu a fost conceput ca o bucătărie în aer liber, atașată Palatului, apoi a devenit reședința Electorului de Brandenburg. După distrugerea Germaniei în timpul războiului treizeci de ani,grădina a fost reproiectată de Friedrich Wilhelm (Marele Elector) și soția sa olandeză, Luise Henriette de Nassau. Luise, cu ajutorul unui inginer militar, Johann Mauritz și al unui peisagist, Michael Hanff, în 1646, a transformat fosta grădină de bucătărie într-o grădină formală, cu fântâni și căi geometrice, și i- a dat numele actual.

Lustgarten și Altes Museum

În 1713, Friedrich Wilhelm I a devenit rege al Prusiei și a transformat Prusia într-un stat militarizat. El a transformat Lustgarten într-un teren destinat paradelor. La începutul sec. al XIX- lea, o noua clădire în stil clasic, Muzeul Vechi (Altes Museum), a fost construită la capătul de nord-vest al Lustgarten de arhitectul vremii, Karl Friedrich Schinkel, iar, între 1826 și 1829, Lustgarten a fost reproiectat de Peter Joseph Lenne, cu căi formale împărțind parcul în șase sectoare. O fântână mare de 13 metri plasată în centrul parcului și acționată de un motor cu aburi, a fost una dintre minunile epocii. Între 1894 și 1905, biserica protestantă veche de pe latura de nord a parcului a fost înlocuită cu o clădire mult mai mare, Catedrala din Berlin (în limba germană, "Berliner Dom"), proiectată de Julius Carl Raschdorff. În 1871, fântâna a fost înlocuită cu o mare statuie ecvestra a lui Friedrich Wilhelm III. La începutul sec. al XX-lea acest spațiu a fost un loc pentru manifestații și demonstrații.

După reunificarea Germaniei , parcul și-a recăpătat menirea dată , lucrările de reamenajare începând în 1998, sub conducerea arhitectului Hans Loidl.

Peluzele de iarbă erau , la momentul vizitei noastre, presărate cu turiști, în special tineri, făcând un popas între obiective și, mă gândeam, că, prin prezența lor, locul acesta capătă viață, vigoare, suflet.

Am pornit spre Muzeul Pergamon, suficient de încrezători că vom putea să cumpărăm bilete într-un timp rezonabil. Nu a fost așa, coada era substanțială, un anunț arăta că ajungeai lângă zidul muzeului cam în două ore. Ne-am hotărât să ne cumpărăm bilete online și să revenim a doua zi.

Ne-am continuat drumul, pe jos, spre Alexanderplatz, oprindu-ne puțin la Hotelul Radisson Blu, unde există un acvariu superb, care poate fi văzut urcând cu liftul, conra cost. Am trecut pe lângă Fântâna lui Neptun ( Neptunbrunnen) și Rohes Rathaus și am ajuns la Berliner Fernsehturm ( Turnul Televiziunii), altă construcție reprezentativă a capitalei, realizată între anii 1965- 1969.

Turnul televiziunii

Cu cei 368 m înălțime, acesta este a patra structură ca înălțime din Europa. Am urcat cu liftul în turn, în circa 40 secunde, fără probleme. Platforma de observație, închisă în geamuri, se află la 204 m. Fiind o zi senină, am putut vedea orașul până departe și am constatat, și de aici, ceea ce remarcasem și plimbându-ne, masivitatea și austeritatea construcțiilor, lărgimea neobișnuită a bulevardelor, ordinea care domnește peste tot. Traficul auto este normal, nu vezi aglomerări, fiindcă străzile sunt largi, iar rețeaua de S-Bahn și U-Bahn este foarte bine pusă la punct.

Fântâna lui Neptun

Un restaurant cu mâncăruri apetisante este deschis turiștilor care urcă în turn.

Cu acest obiectiv s-a încheiat periplul nostru din prima zi.

Având biletele cumpărate online la noi, a doua zi, pe la ora 10 , am început vizita la Muzeul Pergamon,situat pe Insula Muzeelor. Insula se află pe râul Spree și are nu mai puțin de cinci muzee, construite între 1830 și 1030, făcând parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Acest muzeu are trei secțiuni: arta antică greacă și romană, artă din Orientul Apropiat, artă islamică.

Muzeul este o clădire uriașă ( construită între 1910 și 1930, după ce primul muzeu a fost dărâmat), pe măsura exponatelor de aici: Altarul Templului din Pergamon ( Asia Mică), fațada Palatului Mshatta, Poarta pieței din Milet, poarta Ishtar din Babilon. Aceste piese se completează cu frize, sculpturi ( unele uriașe ), stele funerare, documente, bijuterii.

Altarul Templului din Pergamon este o construcție religioasă gigantică , închinată lui Zeus, ridicată în timpul regelui grec Eumenes II, în prima jumătate a sec. al II-lea î.C, pe una dintre terasele de pe acropolea orașului Pergamon, din Asia Mică.Structura templului este 35,64 metri lățime și 33,4 metri adâncime; scara din față singură are o lățime de aproape 20 de metri.

Baza este decorată cu o friză în relief înalt, care arată lupta dintre Giganți și zeii din Olimp. Există și o a doua friză, care descrie evenimentele din viața lui Telephus, fondatorul legendar al orașului Pergamon. Cum ajuns aici Altarul? Germanul Carl Humann făcut săpături arheologice la Pergamon, între 1878 și 1886, și adescoperit frizele. Prin înțelegere cu guvernul turc, acestea au fost transportate în Germania . Mai mult de o mie de fragmente au fost reansamblate de restauratori italieni.

Sălile muzeului sunt uriașe și te introduc direct în spațiul și timpul altor vremuri. Turiștii stau pe treptele Altarului din Pergamon , ca într-o piață antică, pășesc pe drumul procesiunilor din Babilon, pe lângă frizele cu lei sau se aliniază sfinxilor din Orient.

Fațada Palatului Mshatta

Am fost bucuroasă că am avut în față piese pe care le văzusem doar în cărțile de istorie sau în albume. Recomand cu toată căldura acest muzeu, care nu mai are nevoie de nici o recomandare. ( e vizitat de peste 1,3 milioane de turiști anual).