De două ori la Veneția- Partea a -II a

Desigur că n-am plecat din Piața San Marco înainte de a vizita Bazilica San Marco și Palatul Ducal. La 

Bazilică intrarea este liberă și se stă puțin la coadă, dar la palat nu e așa de aglomerat. Prima construcție

a Bazilicii a fost ridicată în anul 828, când se spune că au fost aduse din Alexandria moaștele Sfântului

Evanghelist Marcu, ascunse fiind într-o ladă sub multe straturi de carne de porc. Acestei prime biserici 

i-au urmat încă două, iar, în anul 1063, s-a conturat  planul celei actuale. Planul bisericii este cel de 

cruce greacă, cu cinci cupole. Bazilica a fost inaugurată în anul 1094, an în care relicvele 

evanghelistului Marcu ar fi fost redescoperite într-unul dintre pilaștri. În timpul celei de a- IV a 

cruciade, cruciații catolici au adus de la Constantinopol patru cai auriți de la o cvadrigă romană antică, 

așezată la hipodromul din acest oraș, care apoi au fost amplasați, în anul 1254, deasupra portalului 

principal de intrare în bazilica Sf. Marcu. În cursul secolului al XX-lea au fost înlocuiți cu patru copii 

de bronz, originalele fiind expuse într-o sală a muzeului învecinat "Museo di San Marco". Această 

biserică , cea mai mare din Veneția, e o frumoasă dantelărie în piatră la exterior și o orgă de cupole la 

interior, stilului arhitectural fiind gotic și bizantin. 

Sala Marelui Consiliu- Palatul Ducal

Palatul Ducal ( Palatul Dogilor ) este o construcție deosebită prin faptul că greutatea construcției se 

sprijină pe două rânduri de coloane subțiri. Reprezintă o realizare arhitecturală de excepție , în stil 

gotic venețian. Ridicat inițial din lemn în secolul al- IX lea, Palatul Ducal (Palazzo Ducale) a fost 

reconstruit de mai multe ori dupa aceea, dobândind forma pe care o vedem astăzi abia între 1340 si 

1424, odată cu construcția Salii Marelui Consiliu, sub supravegherea arhitectului Filippo Calendario.  

Dupa acea perioadă, constructii noi au apărut în incinta palatului, sub îngrijirea lui Giovanni și a lui 

Bartolomeo Bon (tata si fiu), dintre care putem aminti Porta della Carta, intrarea principală care 

directioneaza vizitatorii spre curtea interioară. După un incendiu major, care a avut loc în 1483, curtea 

interioară va fi reconstruită într-un stil renascentist de arhitectul Antonio Rizzo. Exteriorul palatului este

 construit din marmură alba și roz, iar interioarele sunt reprezentate de săli bogat decorate cu picturi 

ale renașcentiștilor celebri, ca Paolo Veronesse, Jacobo Tintoretto, Tiziano Vecellio și alții. Vizita 

începe cu cele șase săli ale Muzeului Opera, se continuă cu Apartamentele Dogelui și Sălile 

Instituționale, care se întind pe trei etaje,  încheindu-se cu o sală a armelor și închisoarea și durează 

cel puțin o oră și jumătate. Sălile, de la cele mai mici, până la cele mari, sunt decorate cu măiestrie, cu 

picturi și ornamente din lemn sau ipsos, multe dintre ele aurite. Sunt încăperi de o mare somptuozitate, 

decorate în stil baroc și rococo, care puneau în evidență puterea economică a Veneției, dar și sistemul ei 

politico - administrativ. După părerea mea este unul dintre cele mai frumoase palate din lume, 

degajând grandoare și bun gust. 

Celebra pictură PARADISUL realizată de Jacobo Tintoretto

 
Palatul Ducal- curtea interioară
Sala Marelui Consiliu- Palatul Ducal

Sala Marelui Consiliu ( să nu uităm faptul că palatul servea administrației, aici se luau deciziile cele mai importante ) este , de departe o capodoperă. Pe peretele ușii de intrare se află imensa pictură a lui Jacobo Tintoretto, intitulată Paradisul. Având dimensiunile de 22,6 metri x 9,1 metri, această pictură este considerată cea mai mare din lume. La aceasta a lucrat maestrul, care avea 70 de ani, fără comision,dintr-o mare dăruire, alături de o echipă de artiști din care făcea parte și unul dintre fii săi. Ansamblul de peste 500 de figuri de îngeri și oameni adunați ca niște nori însuflețiți în jurul lui Iisus lasă impresia unei plutiri marețe în univers, de aceea nu are unghiuri de reper. Mai bine de patru ani au fost necesari pentru finalizarea acestui unicat al lumii artistice.  

Am ieșit cu părere de rău din palat, fiindcă n-am zăbovit mai mult în fața unor creații artistice de mare valoare și ne-am întors la gară ( unde sunt și autobuzele pentru Mestre) pe jos, colindând străduțele încărcate de istorie. La fiecare colț apărea o piațetă, o biserică, un canal, un pod, o gondolă. Asta este frumusețea Veneției!  

Am să atașez la acest articol și o poezie pe care am scris-o după prima călătorie în orașul meu de suflet.

Veneția

secolele

au fost uitate

într-un labirint

de ziduri

umede

pe acest ochi

de pământ

sărutat

la nesfârșit

de buzele

mării

unde o mare piață

San Marco

îşi cheamă porumbeii

să asculte

muzica

marmurei

şi  Canal Grande

clocotește

de lume

ca un  bulevard

acvatic

umbrele noastre

pereche

tremură violet

în amurg

pe caldarâm 

în cadența pașilor