Dor de călătorii: Lugano – Elveția cu zâmbet italian

Aproape nesperat, la sfârșitul lunii august, în acest an, am revenit în Țara Cantoanelor, a munților cu zăpezi pe tâmple, a lacurilor limpezi și a pajiștilor înflorite.

Am ales Cantonul Ticino, situat în partea de sud a țării și învecinat în trei părți cu nordul Italiei. Numele cantonului vine de la râul Ticino care îl traversează de la Pasul Novenei până la Lacul Maggiore. Înzestrat cu munți, de la 1000 până la 3500 metri, cu Lacul Lugano și o parte a Lacului Maggiore, acesta are, în bună parte, o climă blândă, care-i dă o notă aparte față de restul țării. Fiindcă cea mai mare parte a locuitorilor vorbește italiana și climatul este unul asemănător însoritei Italii ( lombard ) acest canton ( și o mică parte a Cantonului Graubünden ) este numit Elveția italiană.

Lugano, Bellinzona, Locarno și Ascona sunt localitățile cele mai importante ale cantonului, de frumusețea cărora ne-am bucurat și noi în cele cinci zile petrecute aici.

Ne-am instalat în apartamentul privat închiriat, aflat pe Via Miravalle,în cartierul Massagno, de pe terasa căruia se vedeau luciul albastru al apei și Monte Bré, unul dintre cei doi munți , de formă piramidală, care ies din apele lacului Lugano ca două căciuli înverzite. De la venirea întunericului și până în zori “căciula” Monte Bré se transforma într-un inedit pom de Crăciun, plin de luminile construcțiilor care l-au cucerit pas cu pas, până dincolo de jumătate.

Oraș cu aproximativ 64.000 de locuitori ( incluzând comunele limitrofe, ajunge la 150.000 de locuitori ), situat pe malul lacului cu același nume , în partea de nord a acestuia, Lugano este al treilea ca importanță financiară în Elveția. Centru cultural și universitar și, în același timp, o distinsă și atractivă destinație turistică, Lugano este cel mai mare oraș al cantonului, fiind și capitala acestuia o anumită vreme.

Strada în Lugano

Încă din prima zi a șederii noastre aici am făcut cunoștință cu un oraș frumos, având un centru vechi impozant, o promenadă generoasă, încântătoare, străzi șerpuind pe terenul terasat, pe care vilele, umbrite de palmieri și chiparoși, privesc necontenit către lac.

Există numeroase parcări moderne și spațioase, unde poți să lași mașina, tariful încadrându-se în standarde.

Promenada este ea însăși un punct de atracție, întinzându-se din zona Paradiso până la Parcul Ciani, aproximativ 2 km. De-a lungul ei sunt plantați arbori, există pontoane și cheiuri, unde sunt ancorate vapoarele destinate traversării lacului sau plimbărilor, fântîni arteziene, mici terase cu gelato, covoare florale,foarte multe bănci de relaxare, statui. La capătul ei, dincolo de parc, se află plaja.

Parcul comunal este o zonă la fel de frumos amenajată. Villa Ciani, construită în stil neoclasic, în 1840, în trecut proprietatea fraților Ciani , membrii unei cunoscute familii de nobili milanezi, găzduiește astăzi Muzeul de artă. Parcul acesteia, care are ca emblemă o superbă poartă lucrată în fier, a fost, de-a lungul timpului, îmbogățit cu arbori (stejari, tei, palmieri, măslini ), cu tufe de hortensii, azalee și camelii, care, primăvara, creează un adevărat spectacol senzitiv.

Printre tufe și arbori, pe o mică peluză verde, tronează statuia de marmură albă a lui Socrate, copie după opera unui artist rus, gânditorul fiind redat într-o ipostază greu de descifrat. Eu cred că marele grec se odihnește , motiv pentru care a și fost preferată statuia și amplasată într-un loc atât de frumos și liniștit.

În parc se găsește și clădirea Palatului Congreselor, construită în 1965-1975, cu scopul de a oferi un cadru adecvat pentru desfășurarea evenimentelor culturale, construcția dispunând de numeroase săli ultramoderne.

Sub lumina mângâietoare a soarelui de august, la 28- 29 grade C, nu știai la ce să te uiți mai întâi: la unda cristalină a lacului, sclipind în miliarde de steluțe, la clădirile din apropiere, maiestoase și elegante, la munții cu căciuli verzi sau la superbele aranjamente florale ale parcului!

La pas prin orașul vechi descoperi repede clădirile cele mai importante, adevărate palazzo-uri italiene, cu coloane și galerii la parter, unde marile firme de ceasuri , haine sau genți își prezintă exponantele. Multe dintre acestea sunt hoteluri de marcă ( Hotel International du Lac ) sau sedii ale unor bănci renumite.

La câțiva pași de promenadă, între clădirile Credit Suisse ( Palazzo Riva) și Pallazzo Civico se dechide patrulaterul Pieței Reformei ( Piazza della Riforma ) , în care se varsă râurile străzilor înguste, coborând grăbite către lac. Este o zonă animată, fiindcă aici se găsesc foarte multe terase cochete, unde se poate servi în tihnă un expresso, o înghețată, o gustare, un suc. Spuneam că este o zonă animată, ca și promenada de altfel, dar nicidecum gălăgioasă, stridentă, fiindcă locuitorii din Lugano, ca și oaspeții lor, știu că aici este un loc care poartă blazonul distincției, al echilibrului. Multă vreme o destinație exclusivistă, Lugano își păstrează și astăzi eticheta, chiar dacă efectele globalizării se simt și aici.

Dacă nu preferi o plimbare cu vaporul, pe fermecătorul lac, poți să optezi pentru o ascensiune pe Monte Bré sau pe Monte San Salvatore, de pe culmile cărora, de aproape 1000 metri, ai parte de o splendidă panoramă asupra lacului.Funicularele construite în urmă cu zeci de ani, vopsite impecabil, strălucind de curățenie, circulă din jumătate în jumătate de oră, e adevărat, la prețuri pe măsura serviciilor oferite.

Eu am ales Monte San Salvatore ( stația de funicular este în zona Paradiso ) de pe culmea căruia nu mă mai înduram să plec. De acolo am avut una dintre cele mai frumoase priveliști pe care le-am văzut: lacul, în toate nuanțele de albastru, strecurat printre căciulile verzi ale munților , dar și autostrada care îl traversează, ca o centură de beton, puțin nefirească, pentru a face legătura cu localitățile de malul Lacului Como, până la Milano ( din Lugano nu sunt decât 70km ).

În afară de biserica San Salvatore, pe vârf mai există și un muzeu și un restaurant, pe terasa căruia am servit o superbă gelato, cu nuci caramelizate.

Revenind la orașul Lugano, nu poți să treci cu vederea , liniștea și atmosfera destinsă, curățenia desăvârșită, ritmul mai puțin obositor al vieții. Clădirile vechi, cele mai multe din sec. al XIX lea, când orașul începe să se dezvolte, ca urmare a construirii căii ferate San Gotthard, poartă amprenta mai multor stiluri arhitectonice. De exemplu, clădirea primăriei ( Palazzo Civico )

, funcționând cu această destinație din 1890, este un edificiu neoclasic, a cărui fațadă principală este decorată cu statui reprezentând alegoric artele frumoase și comerțul, operă a cunoscutului sculptor Vincenzo Vela ( unul dintre cei mai mari artiști ai secolului al XIX-lea din Italia ), dar și alte sculpturi, aparținând altor artiști. În interiorul clădirii se află o altă operă aparținând lui Vincenzo Vela, statuia lui Spartacus.

În apropierea Pieței Reformei se află și biserica Santa Maria degli Angeli ( Sfânta Maria a Îngerilor ) construită în sec. al XV-lea ( 1515 ), care se impune prin vechimea ei, dar și prin excepționala frescă realizată de către Bernardino Luini (cca 1480- 1532 ), un artist renascentist, elev al lui Leonardo da Vinci. Fresca , cea mai importantă operă renascentistă din Elveția, că redă Patimile lui Hristos și Răstignirea într-un tablou structurat în trei planuri, cu foarte multe personaje ( aproximativ 153 ) dând vitalitate scenelor biblice.

Plimbarea pe străzile orașului vechi – niciodată foarte aglomerate - îți dă prilejul să admiri exponatele marilor firme, ținutele elegante ale trecătorilor, a căror prezență o simți și olfactiv, prin parfumul fin răspândit în aer, dar și ordinea , curățenia, care domnesc în acest spațiu. Cred că am mai spus acest lucru, dar este relavant.

Ca locuitori ai orașului, am constatat faptul că, pe la ora opt forfota din preajma promenadei încetează și încet, încet, se instalează o liniște de necrezut pentru o zonă urbană. De asemenea, supermarket-urile sunt deschise numai până la ora 18, în zilele lucrătoare, iar duminica nu funcționează decât cele din benzinării. Aceși elvețieni italieni știu să prețuiască viața și vor să o trăiască în tihnă.