De două ori la Veneția- partea I

     Numită cândva La Serenissima ( Prealuminata ), pentru puterea economică și strălucirea bogățiilor ei, astăzi Veneția este un oraș-muzeu, vizitat în fiecare an de milioane de turiști. Pentru mine, însă, este cel mai frumos oraș din lume și-mi pare rău că nu sunt deloc originală când spun asta.
Prima dată am ajuns aici venind de la Rimini ( Italia ), unde stătusem cinci zile. A doua oară am revăzut orașul inimii mele în primăvara anului 2016, venind de la Roma. De fiecare dată am optat pentru cazarea în Mestre, oraș situat la 10 km de Veneția, nu atât de aglomerat ca aceasta și oferind hoteluri pentru toate gusturile.

Canal Grande

În privința transportului de la Mestre la Veneția avem două experiențe : cu mașina personală, respectiv cu transportul în comun. De departe a doua variantă este mai bună, fiind confortabilă, rapidă șă incomparabil mai ieftină, având în vedere taxele de parcare.
Oricum, la intrarea în orașul minune, trebuie să-ți lași autoturismul. De fapt, numai la pas poți să descoperi frumusețea și unicitatea orașului, numai în felul acesta poți să participi la atmosfera unică a acestuia.

Canal Grande

Palatul Dogilor

Încă de la începutul vizitei te întâmpină Canal Grande ( Marele Canal), care străbate orașul pe la mijloc, ca un șarpe uriaș, ca un mare S albastru. Ai opțiunea să iei un Vaporetto și să cobori la Piața San Marco , opoi să te întorci pe jos prin labirintul de străduțe sau invers , asta , desigur , dacă nu optezi numai pentru mersul pe jos sau numai pentru cel pe apă.
Mie mi-a plăcut mai mult combinația Vaporetto, cu mers pe jos la întoarcere, pe care am pus-o în practică astă primăvară. Un vânticel rece ne-a îmbujorat fețele , fiindcă erau primele zile de mai, deși soarele strălucea din plin la acea oră a dimineții. ( nu vă speriați, cam ora 9, că așa e la noi ) Asta fiindcă am optat pentru locuri afară, cei mai frigurosi, sau care n-au găsit loc altundeva, stăteau în interiorul vaporului- autobuz, dispus cu geamuri din plin. 

Palatul Dogilor și Canal Grande văzute din Campanilla

Acest culoar de apă ( numit de venețieni Canalazzo ) te fascinează, fiindcă are aspectul unui bulevard acvatic, plin de vaporașe, gondole, patrule de poliție, bărci de tot felul. De o parte și de alta a lui se înșiră , ca la o mare expoziție în aer liber, clădiri din secole trecute, renumitele Palazzo, zugrăvite în culori calde sau etalându-și marmura albă, case aparținând , la origine, comercianților bogați.Unele dintre ele se compuneau din locuința propriu-zisă a proprietarului și depozitul de marfuri. Stilurile arhitectonice ale clădirilor sunt: gotic, renascentist și bizantin. Să nu uităm faptul că Veneția a fost , timp de 800 de ani o mare putere navală, și, în același timp, o poartă între Orient și Occident, poziție care i-a adus nu numai beneficii financiare imense, ci și influențe culturale multiple.

Piața San Marco ( Procuratie )

Navigând pe Canal Grande nu ai cum să nu te emoționezi de spectacolul care ți se oferă. Vaporașele, șalupele care aprovizionează hotelurile și restaurantele, patrulele de poliție, gondolele cu turiștii încremeniți de plăcere - totul pare pictural. Am văzut recent un documentar BBC , făcut de Rick Stein, în care acesta spunea că atunci când nu i se va accelera pulsul la întâlnirea cu Canal Grande , înseamnă că a murit. N-ai cum să rămâi nepăsător privind în jur, fiindcă totul este unic, original.
Peste Canal Grande se arcuiesc patru poduri, fiecare înfățișându-se ca niște diademe de piatră , pe un creștet nevăzut. Acestea sunt: Podul Rialto, Podul Academiei, Podul Scalzi şi Podul Constituţiei.

Podul Rialto

Canal Grande

Podul Rialto este primul pod construit peste Canal Grande și cel mai frumos, fiind alcătuit din două rampe înclinate, cu câte un rând de magazine pe fiecare parte. E o un adevărat furnicar de oameni pe acest pod, atrași de renumele lui, dar și de vitrinele magazinelor în care sclipesc bijuterii de tot felul , suveniruri pentru toate gusturile.
După ce ai trecut pe sub arcele podurilor și nu ți-ai mai putut lua ochii de la clădirile venețiene care mărginesc Canal Grande, se conturează una dintre cele mai frumoase imagini din acest oraș: coloanele subțiri ale Palatului Ducal, pe o parte, iar pe cealaltă, Bazilica Santa Maria della Sallute ( Biserica Sfânta Maria a Salvării ), situată pe o fâșie îngustă de pământ între Canal Grande și Bazinul San Marco. Această biserică, construită în sec. al XVII-lea, este o construcție barocă , ridicată după o epidemie devastatoare de ciumă, din 1630, ca un dar votiv adus divinității.

Nu știi unde să te uită mai întâi, în drepta sau în stînga, noroc că vaporașul acostează în Piața San Marco, de asemenea emblematică pentru frumusețea Veneției. Se pare că aceasta există din sec al- IX lea, dar a fost restructurată, în urma unei inundații, în 1177. De formă dreptunghiulară, ea este înconjurată pe trei laturi de case cu coloane, numite Procuratie, fiindcă aici locuiau procuratorii, magistrați cu funcții importante în stat. 

Piața San Marco

Se disting următoarele trei aripi arhitecturale: Procurațiile Vechi, Procurațiile Noi și Aripa Napoleoniană ( Da, Napoleon a dărâmat Bazilica San Gemiano și a construit această aripă de clădiri, actualul muzeu Correr ). Acest mare careu de clădiri este închis de Bazilica San Marco și de Palatul Ducal. În fața Bazilicii se află Turnul Clopotniță ( Campanilla ), înalt de 98,6 m, cu fațada de cărămidă roșie, cu o loggie, unde se află cele cinci clopote, deasupra cărora se află un cub, având pe fețele alternative Leul Sfântului Marcu și reprezentarea feminină a Veneției.( la Giustizia: Justiția ) Acoperișul turnului este piramidal și are în vârf o giruetă de aur care-l reprezintă pe Arhanghelul Mihail. Turnul actual a fost reconstruit în 1912, după prăbușirea celuilalt, în 1902.

Prima tentație, când ajungi în piață, este să te așezi la o masă la unul dintre restaurantele de la parterul clădirilor Procuratie, majoritatea având muzică live. Artiștii, în ținută de spectacol încă de la orele dimineții, interpretează piese celebre, chelnerii se foiesc pe lângă clienți, aducându-le specialitățile casei, în aer e un forfot plăcut. Prețurile însă sunt mari, nu chiar prohibitive, dar suficient de piperate ca să te determine să pui în balanță așezarea la masă cu vizitarea unui obiectiv important. Noi nu ne-am așezat aici la masă , ci câteva străzi mai departe, unde am servit suppa di pesce ( o supă de pește și fructe de mare ) foarte gustoasă și arătoasă, pizza și paste. Am fost mulțumiți, mai ales că restaurantul avea terasa într-o piață mai mică, oferind un decor venețian caracteristic, dar și posibilitatea de a vedea turiștii care se perindau sau localnicii care participau la evenimente, unii chiar în costume de epocă. Prețul a fost moderat aici, mergând spre Canal Grande, am observat că acesta scădea și am reținut acest aspect pentru data viitoare. Oricum, se gășeste multă mâncare în Veneția, trebuie doar să știi unde să cauți.

Suppa di pesce

În Elveția și un pic prin vecini

     După plimbarea pe malul Lacului Geneva și drumul printre viile splendide ale zonei, am ieşit totuşi repede la autostradă iar, după vreo oră şi jumătate , iată-ne la hotelul drăguţ din centrul orașului Neuchatel, dar şi foarte apropiat de malul lacului cu același nume. Lacul Neuchatel este mai mic decât lacul Geneva, dar la fel de albastru şi curat. Este, în schimb, cel mai mare dintre lacurile aparţinând numai Elveţiei.

 Cum ni se făcuse foame , ne-am gândit să degustăm o specialitate locală, aşa că am mers la un restaurant apreciat pentru prepararea de fondu. După cum se ştie, acesta este un amestec de mai multe feluri de brânză , care se topesc într-un vas , ce se aduce la masă deasupra unei spirtiere, pentru a rămâne cald. Se serveşte cu bucăţi de pâine ( sau cartofi fierţi ) care, pur şi simplu, se înmoaie în vasul respectiv, cu ajutorul unor  furculiţe ( poate de aceea şi La Fourchette ,despre care vă vorbeam în postarea precedentă)) speciale.

Am luat şi câte un pahar de vin ( scump totul la elveţieni ) şi am mâncat  cu plăcere , dar amuzându-ne în acelaşi timp. A fost un preparat consistent, fiindcă nu ne-a mai fost foame şi ne-am simţit bine.

Neuchatel

Neuchatel

Seara , în continuare, am făcut câţiva paşi prin centrul vechi al oraşului  şi ne-am răcorit cu apa din Fântâna dreptaţii  ( de forma octogonală, foarte veche, decorată în centru cu o statuie a dreptăţii, pe care sunt sculptaţi un papă, un magistrat, un împărat şi un sultan, reprezentând puterile din sec. al XV-lea) operă a artistului Laurent Perroud ( iniţial, în sec. al XII-lea, fântâna , situată în interiorul primelor ziduri ale cetăţii, adăpa vitele locuitorilor aşezării ).

 Ne-am continuat plimbarea pe chei şi am admirat lacul pe înserat, pe care pluteau câteva ambarcaţiuni. Nu era prea multă animaţie, fiindcă nu erau prea mulţi turişti ,deşi oraşul are cu ce se lăuda.

Lacul Neuchatel

A doua zi de dimineaţă ( conform planificării) ne-am dus la Villers-le Lac, o localitate situată la 30km de Neuchatel, pe malul francez al râului Doubs, care izvorăşte din Munţii Jura şi are un curs de 453 km. De menţionat faptul că Munţii Jura acoperă 12% din teritoriul elveţian. La Villiers-le-Lac râul Doubs se largeşte pentru a forma lacul Chaillexon, jumătate elveţian.

Croaziera pe lacul Chaillexon

Cascada Doubs

Cascada Doubs

 Pe acest lac se pot face croaziere până la cascada pe care o formează râul, o cădere de 27 m, numită în materialele turistice promoţionale Niagara Franţei. Am ajuns la Villers-le –Lac cu zece minute înainte de plecarea vaporaşului , pe la 10 dimineaţa, într-o zi însorită, cu 26-28 de grade. Ne-am îmbarcat şi am călătorit vreo trei sferturi de oră printre stâncile slefuite de apă de-a lungul timpului. Am primit explicaţii ( în limba franceză şi germană) amabilitatea personalului fiind excepţională. Din păcate seceta afectase debitul râului, vizibil mai scăzut decât altădată, dar vaporaşele puteau să circule. Ajunşi la capătul călătoriei cu vaporaşul am mers puţin prin pădure şi am ajuns deasupra cascadei,  putând-o admira mai greu, apoi am urcat la un punct de belvedere, situat însa destul de sus pentru a o vedea mai bine.

Plimbarea la cascadă a meritat însă, ca şi croaziera,dar la întoarcere am constat că vaporul francez revenea doar la ora 14, ceea ce nu ne-a încântat de loc. Aşa că am trecut podul în Elveţia ( ce frumos!) şi am luat un vapor  elveţian , de data asta, până în localitatea Les Brennet, beneficiind de aceeaşi amabilitate din partea personalului. De aici am luat un microbuz şi am ajuns la maşina noastră.

Am continuat călătoria în regiunea absintului ,pe valea Doubs-ului, până la Pontarlier, un oraş francez  interesant şi am admirat peisajul oferit de culmile Munţilor Jura , aceşti munţi au dat numele celei de a doua perioade a erei mezozoice, anume era jurasică, care se consideră că a început cu aproximativ 200 de milioane de ani în urmă și s-a încheiat acum 145 de milioane de ani. Primul om care a folosit exprimarea "calcare jurasice" pentru a determina rocile caracteristice atât acestor munți, cât și epocii geologice respective a fost celebrul explorator și naturalist german, Alexander von Humbold.Specifice pentru munții Jura sunt izvoarele carstice, precum și lacurile și peșterile carstice. Munţii Jura se întind aproape de-a lungul întregii granițe vestice a Elveției, de la Delemont, la nord, până aproape de Geneva. Pot spune că e zonă frumoasă, unde ai multe de văzut, cetăţi, biserici, castele,dar şi holde şi păşuni.

Adăugați o legendă

Catedrala Colegială

Turnul castelului din Neuchatel

Vedere spre lacul Neuchatel

Am revenit la Neuchatel şi, după ce am mai zăbovit la hotel, fiindcă era prea cald ,am luat-o la pas pe străzile oraşului vechi,urcând un deluşor, pe srăduţe pietruite, până la Catedrala Colegială, o biserică din sec.al XII-lea, construită la început în stil romanic şi apoi în stil gotic. Interiorul catedralei este auster, semănând cu o uriaşă orgă din piatră.Elementul care mi-a rămas în minte este pictura cupolei, stele galbene pe un fond albastru, pictură de dată mai recentă ( sec. al XIX-lea ), un cer spre care se înălţau sunetele grave ale orgii ( organistul cred că repeta,iar noi şi soţia lui eram singurii spectatori) pe care am avut plăcerea să o ascultăm aproape o oră.
Alături de Catedrala Colegială se află Castelul orașului, datând și el tot din sec. al XII-lea. Pe acesta l-am vizitat doar din exterior, la ora la care am ajuns fiind închis.

Lacul Neuchatel

 Am revenit pe chei şi am privit încă o dată întinderea albastră a apei lacului, după ce ne-am cumpărat sucuri şi fructe, pentru că încă erau 31 de grade, deşi era ora 20 ( mi s-a părut mult pentru Elveţia ). Limpede şi frumos , acesta dă viaţă oraşului care părea adormit, deşi avea atât de mult de oferit.
Cele două zile petrecute în zona lacurilor Geneva şi Neuchatel ne-au relevat o altă faţă a Elveţiei decât aceea pe care ne-au oferit-o Alpii, care au în comun o natură curată, de la sclipirea zăpezilor milenare, până la cristalul apei întinselor lacuri.

Orasul Pontarlier- Franța

Catedrala Colegială- Neuchatel

Neuchatel