Translate

miercuri, 15 martie 2017

Amintiri din Florida - partea I




  



                                                                

        Trecerea Oceanului Atlantic nu era în planurile mele nici pe termen scurt, nici pe termen lung, dar o întâmplare fericită din viața mea și a soțului meu a făcut posibil acest minunat lucru. Destinația: Florida, mai precis Saint Petersburg. Cunoscut și ca St. Pete, orașul are aproximativ 300000 de locuitori, fiind al patrulea , ca mărime, din peninsulă.


        Florida este un stat aflat în peninsula cu același nume, situat în sud-estul SUA. Are o populație de peste 20 milioane de locuitori și o suprafață de 137.374 km2 ( partea terestră ). În partea de vest este mărginită de Golful Mexic, în nord se învecinează cu statele Alabama și Georgia, iar la est, țărmurile ei sunt scăldate de apele Oceanului Atlantic. Capitala statului este orașul Tallahassee, important centru universitar, dar cel mai populat oraș este Miami, având peste 5 milione de locuitori.
       Călătoria cu avionul, de la Paris la Orlando, a durat peste opt ore, dar a fost confortabilă și spectaculoasă. Cel mai interesant aspect mi s-a părut faptul că, fiind o zi luminoasă de sfârșit de noiembrie și ruta avionului trecând pe lângă coasta Groenlandei, am văzut de la hublou ghețurile eterne, minunându-mă de spectacolul lor incredibil și, de ce nu, înfiorându-mă la gândul că ne-am putea trezi în mijlocul lor. ( impropriu spus „ trezi ”).
       Verificările de pe aeroportul Orlando ( oraș cu peste 2 milioane de locuitori) au durat nu mai puțin de două ore, adunate la cele opt anterioare, fiindcă aterizaseră mai multe curse și așa sunt procedurile acolo. A fost o probă de rezistență.


        Dar, iată-ne în afara aeroportului , respirând aerul Floridei! Se făcuse noapte de-a dreptul și, ceea ce am putut constata, au fost imensele autostrăzi, cu numeroase benzi, dar pe care se circulă ordonat, fiecare vrând să ajungă acasă, sau unde dorește, în liniște, fără probleme. N-am sesizat excese, doar mașini mari consumatoare de combustibil, fiindcă acolo benzina este ieftină. 

Saint Petersburg, Florida

Prima dimineață în Florida. Douăzeci și ceva de grade, soare, lumină. Locuiam foarte aproape de Sankt Petersburg așa că am plecat să ne plimbăm pe țărmul Golfului Tampa, pentru că orașul este situat la întâlnirea dintre acesta și Golful Mexic.
Din nou am luat contact cu șoselele largi și cu traficul specific zonei, normal, mi s-a părut mie.
Saint Petersburg se pregătea pentru sărbătorile de iarnă, într-un spațiu verde central se instalau figurine care reprezentau personaje biblice, urmând să alcătuiască un tablou ce înfățișa Nașterea Domnului.


Un punct de atracție al orașului îl reprezintă The Pier, un pinten mare care înaintează în apele albastre ale Golfului Tampa, pe care se află o construcție cu forma unei piramide întoarse. În clădire erau magazine, acvarii, restaurante, iar de pe terasa de deasupra ei aveai o frumoasă perspectivă asupra orașului. În apropiere este un parc generos, cu palmieri și plante luxuriante.


În această zonă localnicii pescuiau, se plimbau, făceau sport, se relaxau. La culoarea locală contribuiau din plin pelicanii maro ( Pelecanus occidentalis ), specifici Floridei, care se plimbau liniștiți și tacticos pe ponton printre oameni sau stăteau înfipți în stâlpii de lemn de care, probabil, se ancorau bărcile de pescuit. I - am văzut cum se ridicau în zbor deasupra apei, făceau un cerc - două, după care plonjau în poziție perfect verticală, năpustindu-se asupra hranei. Am citit despre ei , că ar fi singura specie de pelican care vânează astfel . 


Zona urbană a orașului are clădiri înalte, iar cea suburbană, vile sau ansambluri joase, zugrăvite în culori vii, fiind o încântare pentru privitor, mai ales că sunt înconjurate de o bogăție de vegetație, al cărei verde strălucește tot timpul anului. Palmieri, garduri vii, tufe și flori luxuriante, toate fac parte din prisajul inegalabil al Floridei. Există un adevărat cult al frumosului vegetal în Florida. Florile, arbuștii,arborii, formează ansambluri armonioase, îngrijite permanent. Printre plante, în straturile de flori, e presărat un strat de mulci ( lemn tocat ) care nu lasă buruiana să crească. Vegetația aceasta luxuriantă este una dintre marile bogății ale Floridei, căutată de către cei care au trăit în marile orașe cu climă rece sau temperată, după ce ies la pensie. 

Plaja Siesta Key

A urmat contactul cu plajele din zonă, întinderi uriașe de nisip alb, bordate cu palmieri și arbuști , cu hoteluri  sau vile. Localnicii vin la plajă cu propriul șezlong sau cu cearșaful, umbrela, cutia frigorifică și cam atât. (există zone de plajă unde pot fi aduși câinii). Plaja aparține tuturor, nu sunt zone rezervate ( decât rar ), nu bubuie muzica, nu...Natură și atât. 


Noi am fost la Saint Pete Beach, la Fort de Soto, unde oamenii mai mult se plimbă pe plajă, pescuiesc sau fac sport și la Siesta Key, la care am remarcat nisipul alb despre care se spune că este foarte răcoros, fiindcă conține 99% cuarț. La Siesta Key am încercat și apa oceanului, fiindcă platforma continentală era foarte întinsă, iar apa era mică la mal. M-am trezit înconjurată de adevărate râuri de apă, care își urmau cursul ca niște fuioare mari, curenți pe care la Marea Neagră sau la Adriatică nu i-am întâlnit. În plus , m-am temut de pisicile de mare, fiindcă nu am intrat încălțată, așa cum se obișnuiește și există pericolul să calci pe ele, în rest fiind niște ființe foarte drăgălașe, sociabile chiar.
În afară de pelicani , în apropierea plajelor am văzut egrete superbe , cu penajul lor alb, meditând imperturbabile, în ciuda faptului că alergam cu aparatul de fotografiat după ele.


Plaja Fort de Soto
Cartier de locuinte

duminică, 12 martie 2017

Viena - o capitală a culturii














    Am fost la Viena de mai multe ori și, de fiecare dată, am rămas cu amintiri minunate, pe care, până acum, nu le-am așternut pe hârtie. Am ales ca , în această postare, să vorbesc despre vizitele făcute la câteva obiective de mare valoare culturală ale acestei capitale.
De la hotelul de apartamente situat pe Asler Straβe,la care am stat într-una dintre călătorii, erau doar trei stații de tramvai până la Schottentor, punct central pentru transportul în comun în capitala Austriei. Aflându-ne aici, cea mai potrivită opțiune ni s-a părut Votivkirche, a doua catedrală , ca mărime , din oraș. Situată în Roosveltplatz, catedrala este înconjurată de propriul parc, care se prelungește cu Sigmund Freud - Park.

Votivkirche

 Dimensiunile acestui edificiu religios sunt impresionante ( lungimea de 85 de metri, lățimea de 55 de metri și lățimea navei de 30 de metri, iar înălțimea edificiului este de 99 de metri) , înfățișându-se ca o uriașă dantelărie în piatră. Interiorul impresionează prin înălțime, coloane, arce, vitralii- toate fiind specifice stilului neogotic, propriu acestui edificiu religios.  Construcția bisericii s-a făcut la inițiativa lui Ferdinand Maximilian Joseph, fratele lui Franz Ioseph, ca o ofrandă votivă ( de mulțumire ) făcută divinității, pentru supraviețuirea acestuia din urmă unui atentat din anul 1853. Construcția a durat 26 de ani și nu e de mirare, fiindcă dantelăria din gresie albă este , cu adevărat, impresionantă. În interior  te întâmpină coloanele înalte, răcoarea și austeritatea pietrei, contrabalansată de coloritul vitraliilor ( doar două fiind originale). Rozasa ( rozeta ) care decorează fațada este , de asemenea, impunătoare.
Votivkirche


Votivkirche
 
Votivkirche
Palatul Hofburg este legat de dinastia de Habsburg, care, cu câteva întreruperi, a stat aici timp de 640 de ani. Complexul Hofburg nu este omogen din punct de vedere arhitectural, la fortăreața inițială fiind adăugate, de-a lungul anilor, palate somptuoase. În prezent Hofburg-ul acoperă, cu cele 18 aripi și 19 curți, o enormă suprafață, de unde caracterizarea frecventă ca oraș într-un oraș”. Multe dintre aripile palatului găzduiesc muzee ce merită vizitate. Noi am trecut pragul Apartamentelor Imperiale
 ( Kaiserappartaments ), unde există un muzeu dedicat împărătesei Elisabeta ( cunoscută ca Sissi ), și o zonă unde este expusă argintăria imperială ( Silberkammer ). Încăperile locuite de către împăratul Franz Ioseph și de soția sa, Sissi, sunt amenajate în stil rococo, au stucaturi bogate și tapet de mătase adus din Bruxelles, candelabre din cristal de Boemia și sobe de porțelan. Mobilierul din sec al XIX-lea aparține stilului Luis XV sau Empire. Fără a fi opulente, încăperile sunt impozante, elegante și permit o întoarcere în timp. Sala de audiențe a împăratului,cea de conferințe, camera de lucru a suveranului, dormitorul și camera de zi a împărătesei aduc vizitatorului privilegiul de a călători în timp, de a veni în contact cu bunul gust și măreția artistică. În această zonă a muzeului nu se pot face fotografii.
Muzeul Sissi prezintă etape ale vieții acesteia, începând cu copilăria, continuând cu perioada în care a devenit împărăteasă, marcându-se câteva momente triste, inclusiv cel al morții ei, după cum se știe ea fiind asasinată în anul 1898. Se păstrază două rochii ale acesteia din prima tinerețe și o ținută în negru, aceasta fiind purtată de Sissi după ce fiul ei Rudolf s-a sinucis , precum și multe alte obiecte personale.

Vesela imperială




Argintăria imperială ocupă foarte multe camere la parterul clădirii Sfântul Mihail și te poartă într-o lume plină de strălucire ( la propriu și la figurat ). Porțelanuri fine, tăvi și platouri, cristaluri, tacâmuri, sfeșnice și chiar obiecte de igienă arată nu doar cum trăiau regii, ci și ce înseamnă artă în acest domeniu.
Am plecat din muzeu ipregnați de frumos și de istorie și am mers la pas spre Muzeul Leopold situat în apropierea Hofburgului, în MuseumsQuartier.

Muzeul Leopold

Cartierul muzelor


 Acest muzeu este gazduit de o clădire în formă de cub alb, contrastând vizibil cu construcțiile destinate fostelor grajduri imperiale din jur. Poartă numele pasionatului colecționar de artă dr. Rudolf Leopold și oferă privitorului picturi aparținînd fonadatorului Secesiunii, Gustav Klimt, dar și lui Egon Schiele, precum și unor reprezentanți ai expresionismului. Camerele muzeului sunt mari, primitoare, iar operele sunt minunate, desigur pentru cei care îndrăgesc pictura modernă aparținând Jungendstilului. E adevărat că Gustav Klimt este mai puțin reprezentat, cele mai multe tablouri aparținând acestui original pictor fiind la Palatul Belvedere, dar picturile lui Egon Schiele sunt numeroase și te ajută să descoperi acest creator care a trăit doar 28 de ani. Tabloul Moartea și viața apaținînd lui Klimt , precum și peisajul cu lacul Attersee, mi-au reținut atenția.

Gustav Klimt- Moartea și viața

Opera lui Egon Schiele mi-era complet necunoscută și, mărturisesc, mi-a stârnit interesul. Bun prieten cu Klimt și la fel de talentat ca el, Schiele șochează prin tablourile sale, printre care se numără multe nuduri, redate într-o manieră specială, menită a sublinia erotismul în sens freudian. El a vrut să descifreze interiorul uman pornind de la studiul pătrunzător al trupului. Fascinat de propriul său trup, Schiele a pictat peste 100 de autoportrete, în care un rol important îl are aspectul mâinilor.

Egon Schiele - Autoportret
 
Egon Schiele - Natură moartă cu cal

Egon Schiele- Case crescând

În spațiul expozițional întâlnim și tablouri aparținând altor mari pictori expresioniști. Se pot face fotografii doar cu telefonul.
Dar vizita noastră la muzee nu s-a încheiat.

Albertina
 
Pablo Picasso- Femeie cu pălărie verde


Juan Miro ( Muzeul Albertina )



 Paltul Albertina este situat la extremitatea sudică a Hofburgului, pe unul dintre ultimele bastioane ale zidului Vienei. Colecţia fondată în 1776 de ducele Albert de Saxa-Teschen, unul dintre ginerii împărătesei Maria Tereza, cuprinde peste un milion de gravuri şi 60.000 de desene. Publicul poate să admire opere aparținând lui Degas ( Dansatoarele ), Renoir ( Portret de fată ),dar și altor artiși : Beckmann, Macke, Chagall, Malewitsch, Rothko, Rainer şi Katz. Lucrările aparțin artiștilor impresioniști și expresioniști și sunt o încântare pentru cei care îndrăgesc pictura. Nu poți să nu pleci încărcat de optimism dintr-un astfel de cadru plin de culoare, debordând de frumos. Muzeul este foarte generos și oferă spre vizitare și încăperile de lux ale palatului ,locuite odinioară de fiica favorită a împărătesei Maria Tereza, arhiducesa Maria Christina, apoi, mai târziu, de fiul ei adoptiv, arhiducele Karl, câştigătorul bătăliei de la Aspern, împotriva lui Napoleon. Mi-a atras atenția parchetul cu inserții de trandafir și abanos, sala de bal, cu candelabre din cristal de Boemia de o eleganță deosebită, tapetele încăperilor ( galben, verde și turcoaz). Spre încântarea noastră, aici am putut face fotografii, deși impresiile cu siguranță nu se vor uita.
Iată un mic periplu prin muzeele acestei capitale atît de generoase cu iubitorul de cultură.

Albertina

Albertina

Albertina


Hofburg

Hofburg

Egon Schiele- Cardinal și călugăriță