Dor de călătorii: Beyreuth- - artă şi cultură

Citisem câteva articole despre această regiune a Germaniei şi mi- au rămas în minte nişte informații care mă atrăgeau. Când s- a ivit ocazia, am făcut proiectul de călătorie şi un vis frumos s- a realizat.
Situată în nordul Bavariei, regiunea îşi datorează numele francilor ( în germnă Franken) care au viețuit aici o bună bucată de vreme. Locuitorii vorbesc un dialect, fränkisch, diferit de germana literară.
Râul Main este cel mai mare râu al regiunii , iar dintre afluenți amintim: Regnitz, Pegnitz, Tauber. Canalul Rin – Main – Dunăre traversează regiunea, făcând legătura între Marea Nordului şi Marea Neagră.
Principalele oraşe sunt: Nürnberg, Würzburg, Beyreuth, Bamberg, pe care le- am şi vizitat.
Într- o dimineață de sfârşit de august am plecat din Nürnberg, unde ne fixasem cartierul general, către Beyreuth, oraşul în care şi-a prezentat multe dintre creații unul dintre compozitorii de geniu al lumii, Richard Wagner.
Pentru început ne- am oprit la Eremitage, un palat construit de Margrave Frederick şi de Margravine Wilhelmina, sora favorită a împăratului Frederick cel Mare, în a doua jumătate a sec.al XVIII – lea.
După ce am parcurs o bună parte a uriaşului parc ce înconjoară palatele- că,de fapt, sunt două- trecând de- a lungul “ Marelui canal”, un iaz lung de vreo 150 m, pe care pluteau nuferi înfloriți, am ajuns la palatul nou, o cladire sub forma unui arc de cerc, cu coloane, a cărei culoare se datorează unor bucăți mici de sticlă şi piatră sfărâmate. Nu se vizita,aşa că ne- am mulțumit cu exteriorul, grădinile şi fântânile.
Spectacolul apei , al fântânii , se derula numai cinci minute, din oră în oră, suficient în condițiile lipsei de apă care a afectat Germania în această vară secetoasă şi toridă. Apa a pus în evidență sculpturile numeroase din bazin şi a dat viață obiectivului, ce părea adormit , ca şi secolele care au trecut de când Wilhelmina l- a însuflețit.
Palatul vechi,aflat în vecinătatea celui nou, este mai puțin impozant şi ,de asemenea, nu se vizitează. O impresie proastă făceau peluzele din fața lui, complet uscate, administratorii neperm ițându- şi să le ude.
Revenind la grădini, pe lângă întinderea mare a lor,remarcăm faptul că au în structura lor tot ceea ce se impune, potrivit artei peisagiste a vremii: flori, alei, arbori,grotă,ruine, chiar un teatru antic,cascadă,sculpturi etc.Sunt cu adevărat impresionante.
De aici am mers în centrul oraşului, unde ne aşteptau alte două obiective: opera şi Neue Schloss.
Margravial Opera House ( în limba germană Margraflisches Opernhaus ) a fost construită între anii 1744 şi 1748, la inițiativa Wilhelminei, ca dar de nuntă pentru fiica sa Sophi. Un mare arhitect francez , Joseph Saint Pierre, a proiectat construcția, iar interiorul a fost realizat de mari maeştrii italieni. Materialul folosit pentru realizarea balcoanelor şi lojelor este lemnul. Aceste balcoane,tavanul bogat ornamentat,picturile şi stucaturile aurite, concepute în stil baroc, sunt o operă de artă inegalabilă.Tocmai pentru a se păstra această comoară, în anul 2012, a fost inclusă în patrimoniul UNESCO.
Opera se vizitează ,cu ghid. Vizita durează cam o oră, timp în care turiştii iau loc în sală,li se prezintă un filmuleț,de fapt o animație, prin care este explicată construcția operei, apoi se ascultă o bucată muzicală,pentru a sesiza sonoritatea şi ,în final, ghidul vorbeşte despre dimensiunile salii,ale scenei, spectacolele care s- au ținut aici în vremea Wilhelminei, ea însăşi o mare artistă, care compunea librete şi cânta la mai multe instrumente. Cam atât am înțeles eu,fiindcă s- a vorbit numai în limba germană,e adevărat cu foarte multă implicare şi patos.Oricum nu putei să- ți iei ochii de la decorațiunile sălii, de o frumusețe excepțională. Aici se ține în fiecare an un festival Wagner.
Neue Schloss este un palat impozant, ridicat tot de Wilhelmina şi soțul ei,Frederick,după proictele arhitectului francez, Joseph Saint Pierre, înconjurat şi el de o mare grădină, purtând şi ea, la vremea vizitei noastre,amprenta secetei şi a lipsei de apă. Se vizitează 16 sau 20 de săli, bogat ornamentate, printre care o sală de dans, cabinete de lucru, săli de primire, o cameră de muzică, sala palmierilor. Tapetele, în culori diferite, individualizează şi ele încăperile,conținând piese de mobilier, candelabre de cristal, tapiserii de mare valoare, sobe. La frumusețea sălilor contribuie şi parchetul, lucrat în lemn de diferite esenţe, în modele de mare frumuseţe. Tablouri cu portretul Wilhelminei şi o rochie a acesteia, sunt, de asemenea, expuse. Castelul Nou,ca şi alte clădiri de pe Friedrickstrasse, aparțin stilului numit Beyreuthrococo .
Această zonă este destul de animată, existând terase şi restaurante, noi servind prânzul la unul dintre ele şi bucurându- ne de un meniu diversificat şi foarte bine preparat.Felicitări Gastäte Wolffenzacher !
Vizita la Beyreuth chiar a meritat.