De la Rijeka la Dubrovnik - partea I

     

                                                                       Rijeka

     O excursie la sfârșit de aprilie a.c., în Croația, plănuită cu multe luni înainte, ne-a dat posibilitatea să parcurgem aproape 1000 km pe una dintre cele mai frumoase coaste maritime din Europa . 

După ce ne-am răcorit din plin în Ungaria, cu zăpada apărută pe nepusă masă, iată-ne ajunși la Rijeka, cel  mai mare port comercial croat, situat în Golful Kvarner. Cazarea la Hotelul Jadran 4*, așezat chiar pe o stâncă scăldată de apa mării, ne-a oferit bucuria de a avea mereu în fața ochilor albastrul inegalabil al Adriaticii și ne-a dat prilejul să ne odihnim. A doua zi de dimineață, așa cum ne propusesem, am urcat în cartierul Trsat, unde am vizitat castelul cu același nume, Biserica Maicii Domnului și parcul acesteia. Castelul Trsat ( construit în sec. al XIII-lea de către prinții Frankopan de Krk ) nu e prea mare, dar poziția lui îți permite o panoramare a orașului și a împrejurimilor și, desigur, a mării veșnic albastre. 
 

Orașul Rijeka văzut de la castel

Te surprinde templul doric, integrat cetății, cu patru piloni de marmură, de fapt un mausoleu construit de către unul dintre proprietari, Laval Nugent, prin sec. al XVIII-lea, care a preluat construcția în ruină și a transformat-o cu ajutorul unui constructor venețian. Intrarea la castel a fost gratuită. 

Castelul Trsat

Castelul Trsat

Castelul Trasat

Aerul curat și soarele , lumina de primăvară a dimineții, au contribuit la frumusețea priveliștii. La poale se vedeau orașul, râul care curge prin el și apoi se varsă în mare, portul, iar mai sus, stâncile străpunse de tunele și șoseaua, ca o linie unind două puncte în spațiu, de fapt două vârfuri de deal. N-am putut să nu remarcăm cu amărăciune faptul că la ei, la croați, se poate și la noi , nu, din păcate.

Autostrăzile croate

Pe terasa Hotelului Jadran 4*

 

La Castelul Trsat

Portul din Rijeka

Castelul Trsat

La castel

Biserica Maicii Domnului este un loc important de pelerinaj, având o vechime impresionantă, chiar dacă de-a lungul timpului a suferit distrugeri și transformări. Se pare că a fost construită de prințul Nikola Frankopan I ( 1307- 1343) și că ar fi găzduit Sfânta Casă. În fața ei se află o statuie impresionantă a Papei Paul al II lea, îngenuncheat în rugăciune, semn al respectului pentru această personalitate a bisericii și nu numai, care a și vizitat localitatea.

Biserica Adormirii Maicii Domnului

 

Parcul de lângă biserică

Parcul de lângă biserică este construit pe o colină și păstrează vegetația specifică zonei, dar are o alee în spirală care e mărginită de statui care reproduc scene din Drumul Golgotei. Mi s-a părut deosebită aceasă idee , sugestivă și originală.

Rijeka nu este un oraș turistic, dar acest Trsat merită văzut.

                                                        Senj

    După plimbarea de dimineață am pornit către Split, unde urma să stăm două zile. Am urmat drumul de coastă și , în scurt timp, am ajuns la Senj, unde am poposit pentru frumusețea lui, dar și pentru prânz. Cu o populație de 7000 de locuitori, acesta este un oraș mic, dar fermecător, în primul rînd prin așezare și aspectul arhaic. Se află la granița dintre Masivul Mala Kapela și Masivul Velebit.. De aici începe sectorul vestic al Alpilor Dinarici și renumita Coastă Dalmată.
 Am mai fost o dată în această localitate, tot în trecere, și mi- a lăsat aceeași impresie plăcută. Ca să nu mai spun că , la Senj, albastrul mării este cu adevărat unic, o culoare de cerneală luminoasă, de la care nu poți sî-ți dezlipești privirea.
Orașul vechi are clădiri de piatră cu un etaj, străzi înguste, o biserică veche și o cetate ridicată de ,uskoci'' în anul 1558. Uskoci este numele unor haiduci și refugiați greco- catolici din Croația și Bosnia - Herțegovina, retrași aici datorită ocupației otomane.

Senj

Portul din Senj

 

Cetatea Nehai

Cetatea Nehai

O plimbare prin Senj începe din port, unde opresc mai toți turiștii, fiindcă acolo se  găsesc căteva terase, unde se manâncă bine, dar se simte și  un pic de viața socială. Străzile înguste te conduc către Catedrala Adormirea Maicii Domnului, construită în 1169 ca o bazilică romană a unei singure națiuni, pe temelia unui templu păgân din sec. al IV lea, ale cărui rămășițe sunt încă vizibile în spatele sanctuarului. Fațada și partea de sud a edificiului au fost decorate cu arcade romane și nișe de cărămidă, în sec. al XVIII lea. Tot în aceeași perioadă biserica a fost extinsă. Prezența catedralei, vechimea ei, accentuează atmosfera patriarhală a localității. Tot în apropierea portului se află și cetatea Nehai, despre care vorbeam mai înainte, astăzi fiind muzeu. De aici se deschide o perspectivă minunată asupra localității, care, în afară de partea veche, are și una nouă, cu vile frumoase, care oferă cazare pentru toate gusturile.

Senj- vechi și nou

Senj

Nu știu de ce mi-a plăcut atât de mult această localitate… Poate liniștea , poate marea , cu limpezimea ei, din care își ridică spinarea cenușie Insula Krk, poate localnicii primitori…Cu siguranță îmbinarea dintre piatra muntelui cu vegetație săracă, peste care suflă adesea bora ( vânt specific Coastei Dalmate ), și mare, cu veșnicia ei albastră, dintre piatra gri, roasă de vreme și albul vilelor noi,contribuie hotărâtor la ceastă plăcută impresie.

Și un sfat legat de modul în care comandați mâncarea: niciodată pe platou,ci porționat, fiindcă platoul este imens. Aici puteți mânca un pește bun sau caracatiță, sau alte bunătăți ale mării.

Prânz la Senj

 

Senj- portul

De două ori la Veneția- Partea a -II a

Desigur că n-am plecat din Piața San Marco înainte de a vizita Bazilica San Marco și Palatul Ducal. La 

Bazilică intrarea este liberă și se stă puțin la coadă, dar la palat nu e așa de aglomerat. Prima construcție

a Bazilicii a fost ridicată în anul 828, când se spune că au fost aduse din Alexandria moaștele Sfântului

Evanghelist Marcu, ascunse fiind într-o ladă sub multe straturi de carne de porc. Acestei prime biserici 

i-au urmat încă două, iar, în anul 1063, s-a conturat  planul celei actuale. Planul bisericii este cel de 

cruce greacă, cu cinci cupole. Bazilica a fost inaugurată în anul 1094, an în care relicvele 

evanghelistului Marcu ar fi fost redescoperite într-unul dintre pilaștri. În timpul celei de a- IV a 

cruciade, cruciații catolici au adus de la Constantinopol patru cai auriți de la o cvadrigă romană antică, 

așezată la hipodromul din acest oraș, care apoi au fost amplasați, în anul 1254, deasupra portalului 

principal de intrare în bazilica Sf. Marcu. În cursul secolului al XX-lea au fost înlocuiți cu patru copii 

de bronz, originalele fiind expuse într-o sală a muzeului învecinat "Museo di San Marco". Această 

biserică , cea mai mare din Veneția, e o frumoasă dantelărie în piatră la exterior și o orgă de cupole la 

interior, stilului arhitectural fiind gotic și bizantin. 

Sala Marelui Consiliu- Palatul Ducal

Palatul Ducal ( Palatul Dogilor ) este o construcție deosebită prin faptul că greutatea construcției se 

sprijină pe două rânduri de coloane subțiri. Reprezintă o realizare arhitecturală de excepție , în stil 

gotic venețian. Ridicat inițial din lemn în secolul al- IX lea, Palatul Ducal (Palazzo Ducale) a fost 

reconstruit de mai multe ori dupa aceea, dobândind forma pe care o vedem astăzi abia între 1340 si 

1424, odată cu construcția Salii Marelui Consiliu, sub supravegherea arhitectului Filippo Calendario.  

Dupa acea perioadă, constructii noi au apărut în incinta palatului, sub îngrijirea lui Giovanni și a lui 

Bartolomeo Bon (tata si fiu), dintre care putem aminti Porta della Carta, intrarea principală care 

directioneaza vizitatorii spre curtea interioară. După un incendiu major, care a avut loc în 1483, curtea 

interioară va fi reconstruită într-un stil renascentist de arhitectul Antonio Rizzo. Exteriorul palatului este

 construit din marmură alba și roz, iar interioarele sunt reprezentate de săli bogat decorate cu picturi 

ale renașcentiștilor celebri, ca Paolo Veronesse, Jacobo Tintoretto, Tiziano Vecellio și alții. Vizita 

începe cu cele șase săli ale Muzeului Opera, se continuă cu Apartamentele Dogelui și Sălile 

Instituționale, care se întind pe trei etaje,  încheindu-se cu o sală a armelor și închisoarea și durează 

cel puțin o oră și jumătate. Sălile, de la cele mai mici, până la cele mari, sunt decorate cu măiestrie, cu 

picturi și ornamente din lemn sau ipsos, multe dintre ele aurite. Sunt încăperi de o mare somptuozitate, 

decorate în stil baroc și rococo, care puneau în evidență puterea economică a Veneției, dar și sistemul ei 

politico - administrativ. După părerea mea este unul dintre cele mai frumoase palate din lume, 

degajând grandoare și bun gust. 

Celebra pictură PARADISUL realizată de Jacobo Tintoretto

 
Palatul Ducal- curtea interioară
Sala Marelui Consiliu- Palatul Ducal

Sala Marelui Consiliu ( să nu uităm faptul că palatul servea administrației, aici se luau deciziile cele mai importante ) este , de departe o capodoperă. Pe peretele ușii de intrare se află imensa pictură a lui Jacobo Tintoretto, intitulată Paradisul. Având dimensiunile de 22,6 metri x 9,1 metri, această pictură este considerată cea mai mare din lume. La aceasta a lucrat maestrul, care avea 70 de ani, fără comision,dintr-o mare dăruire, alături de o echipă de artiști din care făcea parte și unul dintre fii săi. Ansamblul de peste 500 de figuri de îngeri și oameni adunați ca niște nori însuflețiți în jurul lui Iisus lasă impresia unei plutiri marețe în univers, de aceea nu are unghiuri de reper. Mai bine de patru ani au fost necesari pentru finalizarea acestui unicat al lumii artistice.  

Am ieșit cu părere de rău din palat, fiindcă n-am zăbovit mai mult în fața unor creații artistice de mare valoare și ne-am întors la gară ( unde sunt și autobuzele pentru Mestre) pe jos, colindând străduțele încărcate de istorie. La fiecare colț apărea o piațetă, o biserică, un canal, un pod, o gondolă. Asta este frumusețea Veneției!  

Am să atașez la acest articol și o poezie pe care am scris-o după prima călătorie în orașul meu de suflet.

Veneția

secolele

au fost uitate

într-un labirint

de ziduri

umede

pe acest ochi

de pământ

sărutat

la nesfârșit

de buzele

mării

unde o mare piață

San Marco

îşi cheamă porumbeii

să asculte

muzica

marmurei

şi  Canal Grande

clocotește

de lume

ca un  bulevard

acvatic

umbrele noastre

pereche

tremură violet

în amurg

pe caldarâm 

în cadența pașilor