Castelul Marienburg ( Germania)

         

     Am vizitat Castelul Marienburg la începutul lunii iulie 2014. Este situat în Marienberg, la sud-vest de Schulenburg, un cartier al localității Pattensen, din regiunea Hanovra.

În lumina dimineții de vară , turnurile acestuia se profilau maiestuos către cerul senin, zidurile îl înveșmântau ca o haină groasă și gândul te purta inevitabil către alte vremuri, chiar către lumea poveștilor. Fiindcă, de ce să nu recunoaștem, vizităm castele și palate și pentru a evada din cotidian, din dorința de a ne întoarce în trecut, în primul rând cel istoric, dar și în unul imaginar și imaginat de noi. Acest castel este, prin înfățișarea lui, o sursă minunată pentru reverie, pentru o reconstrucție personală a unor lumi trecute.

Construit între anii 1857- 1867 ,în stil neogotic, după planurile renumitului arhitect din Hannovra, Conrad Wilhelm Hase, castelul a fost oferit drept cadou de către regele George al V- lea de Hanovra [1851-1866 ] soției sale , Maria de Saxa- Altenburg, când aceasta împlinea 39 de ani, de unde provine și numele castelului. Regina Marie își dorea foarte mult un castel medieval, cu creneluri și turnulețe, care să amintească de vremea cavalerismului și unde familia ei să locuiască în liniște .

Regele, la vremea aceea complet orb, și-a dat seama de frumusețea acestei construcții pipăind o machetă din plută a acestuia.

Trebuie să spunem faptul că acest castel aparține și în prezent Casei de Hanovra, dinastie germană care a urmat dinastiei Stuart pe tronul Regatului Marii Britanii, din momentul în care regina Victoria – care făcea parte din Casa de Hanovra- s-a căsătorit cu prințul Albert de Saxa- Coburg și Gotha. Din acel moment numele oficial al casei regale britanice a devenit cel al Casei de Saxa- Coburg și Gotha, schimbat la decizia acesteia, în Casa de Windsor, după Primul război mondial.

Regele George al V-lea nu s-a bucurat de castel, fiindcă Hannovra a fost cucerită de Prusia, iar acesta a plecat în exil , la Gmunden, în Austria, în 1866, urmat , la un an, și de soția sa. Desfășurarea evenimentelor istorice a făcut ca , timp de 80 de ani, castelul să nu fie locuit, ceea ce justifică, în bună măsură, buna lui conservare. În schimb multe dintre piesele de mobilier, tablouri sau obiecte decorative au fost înstrăinate de către moștenitori.

Vizita este ghidată, prețul unui bilet fiind de 8 euro/persoană, și cuprinde numai câteva dintre cele peste 130 de camere: holul de intrare, biblioteca, bucătariile, sala de arme, camerele reginei Maria și ale fiicei acesteia. De altfel, nu toate camerele au fost terminate, având în vedere contextul istoric. Turul durează aproximativ o jumătate de oră, timp în care ai parte de explicații din partea ghidului, dar și prin intermediului audio- guid-ului pe care îl primești, fiind inclus în prețul biletului. Turnul înalt de peste 30 m , de la intrare, se vizitează separat. Cu un bilet mai scump , le vizitezi pe toate, inclusiv expozițiile organizate aici. 

 

Curtea interioară a castelului este foarte frumoasă, aici existând și un restaurant unde poți să servești gustări, feluri de mâncare sau băuturi. De aici poți vedea mai bine decorațiunile în stil neogotic, turnurile, crenelurile.

Stilul neogotic a apărut ca o reacție la pătrunderea neoclasicismului și păstrează viziunea gotică asupra construcțiilor : ziduri înalte, ferestre înguste, arcuri care se întretaie deaupra golurilor sub un unghi ascuțit în partea lor superioară. Toate aceste elemente sunt menite a da impresia de înălțare către cer, impresie creată și prin turnuri și coloane. Castelul Marienburg nu este foarte înalt, dar e impozant prin turnurile sale , unele cu acoperișuri conice și ferestrele înguste. Întâlnim decorațiuni în formă de rozetă, dar și turnuri cu ferestre dispuse pe benzi spiralate. 

 

Se pare că regina îndrăgea poveștile, fiindcă a cerut ca, în curtea castelului, la porți, să fie postate statui de pitici, fiindcă legendele spuneau că Marienberg - ul a fost locuit de aceștia.

Din turnul înalt se văd așezările din câmpia întinsă ca o tipsie, dar și apa râului Leine.

Castelul Marienburg este o bijuterie arhitectonică ce merită vizitată.

Izvoare minerale, parcuri de vis și tradiție - Bad Pyrmont, Germania

     Printre impresiile mele de călătorie se regăsesc referiri frecvente la câte o stațiune balneară [ Bad ], din Germania sau Austria, pentru că suntem interesați de tot ceea ce dăruiește natura omului,ca sursă de sănătate, dar și pentru că acestea sunt niște oaze de liniște și relaxare, precum și locuri unde ai multe de văzut. Este foarte adevărat că nu am stat pentru terapii, fiindcă nu ne-am propus acest lucru, dar nu excludem acest obiectiv în viitor.

La Bad Pyrmont am petrecut două zile în anul 2014, din două motive. În primul rând ne trebuia un popas de la întoarcerea în Danemarca și , în al doilea rând ne informasem că, printre altele, are un parc uriaș, cu o impresionantă grădină de palmieri. Dacă adăugăm faptul că , acest popas ne permitea să vizităm Castelul Marienburg, alegerea noastră pare justificată.

Aceast oraș - stațiune are statut de municipalitate independentă, în districtul Hamelin-Pyrmont. Se află la 70 km distanță de Hannovra și 24 km de Hameln.

Situat în Saxonia Inferioară, Bad Pyrmont a fost fondat pe la 1184, când episcopul de Köln ,Philipp de Heinsberg a construit un castel , pe care l-a numit, în latină petri, dar și Piremont.  

Izvoarele minerale de aici au fost cunoscute de multă vreme, se crede, pe baza unor descoperiri făcute, de pe vremea romanilor, care nu erau străini de efectul lor terapeutic. Acestea sunt în număr de șapte, unele având un conținut ridicat de calciu, magneziu și sulf, altele de sodiu. Apa lor poate fi băută sau se pot face băi. „Hylligen Born", "Brodelbrunnen" și "Augenbrunnen" sunt trei dintre cele mai cunoscute izvoare. Unele izvoare sunt îmbogățite cu dioxid de carbon, sunetul produs de gazul care produce bule în apă putând fi auzit de la distanță. Există și așa-numita vapour cave, o încăpere cu o construcție asemenea unei fântâni din interiorul căreia se ridică dioxdul de carbon [ mofetă ], folosit în tratarea unor afectiuni ale inimii și sistemului circulator.

Despre efectul terapeutic al acestor izvoare s-a dus faima în evul mediu, astfel încât, în anul 1556, 10000 de oameni din toată Europa au venit aici să se trateze. De altfel, între sec. al- 17-lea și al 19- lea, Bad Pyrmont a fost destinația de odihnă și relaxare pentru multe capete încoronate și nobili, devenind un fel de capitală a modei. Citind Casa Buddenbrook, opera lui Thomas Mann, a cărei acțiune se desfășoară, în principal în nordul Germaniei, am aflat că burghezia acelui veac al XIX-lea, frecventa această stațiune.

Piața fântânii ("Brunnenplatz") incluzând "Hyllige Born" reprezintă centrul orașului Bad Pyrmont. De aici începe și vechea alee principală ("Hauptallee"), o promenadă largă, mărginită de platani bătrâni, dar impunători, amintind de vechimea locului, dar și de blazonul lui. De o parte și de alta a acesteia se înșiră vile cu o arhitectură veche, la parterul cărora se găsesc terase elegante, unde poți să servești un pahar de vin și să stai de vorbă . Această alee încărcată de istorie – ce apare în toate fotografiile vechi ale stațiunii - se prelungește cu un sistem de fântâni, decorate cu sculpturi aparținând artistului Jürgen Goertz, apa ilustrând fluxul vieții de la naștere, până la bătrânețe. Curgerea apei este întreruptă de " Locul celor patru anotimpuri", unde sunetul muzicii se aude din cei patru piloni, plasați în colțurile pieței. Urmând curba de nivel, cursul apei se încheie cu “Gate of Old Age” ( sună mai bine în engleză!).

Tot acest ansamblu, în care apa simbolizează, prin curgerea ei, viața, este revigorant, plăcut și odihnitor. Am avut plăcerea să-l savărăm pe îndelete, fiindcă stăteam în imediata apropiere, la Cafe Schneidewind, un hotel de apartamente, la parterul căruia se află o cofetărie elegantă și câteva terase.

 

Hufeland Therme oferă posibilitatea relaxării în bazinele cu apă, având amenajări pentru toate gusturile.

Un punct de atracție deosebit al localității îl constituie, așa cum spuneam la început, parcul [ Kurpark ], care include și o mare grădină de palmieri, considerată a fi cea mai nordică din Europa. Amenajarea lor a avut loc la începutul sec. al- 20-lea, sub conducerea lui Werner Dirks, renumit arhitect de grădini, iar stilul baroc este combinat cu cel al grădinilor engleze. Elemente ale grădinii englezești sunt Templul Căpșunii, Casa ceaiului și iazurile.

Fiind considerat cel mai frumos parc german în 2005 și unul dintre cele mai frumoase din Europa, acesta se mândrește și în prezent cu spații foarte largi, alei generoase, covoare florale pentru care se plantează circa 250.000 bulbi sau răsaduri, în funcție de anotimp.

Pe terasa din parc , desigur, orchestra susține spectacole de bună calitate.

Grădina de palmieri a fost creată în stil francez, începînd cu anul 1903, iar în1913 au fost aduși primii 13 palmieri, pentru ca, în prezent, să aibă 330 de arbori, din cele mai diferite specii, unii având 11m înălțime. Cel mai bătrân dintre palmieri ar avea 430 ani ! Dacă adăugăm și cele peste 400 de specii de plante tropicale , care se găsesc aici, imaginea acestui mic colț de rai este ,cred eu, completă. Printre palmieri și plante sunt amenajate mici bazine cu apă și fântâni arteziene, care însuflețesc peisajul.

Intrarea în parc este de 4 euro de persoană, dar majoritatea hotelurilor și pensiunilor oferă un card cu acces gratuit , ca și alte facilități.

În vecinătatea acestor frumuseți verzi se află și castelul baroc, construit între 1706 și 1710, de către contele Anton Ulrich de Waldeck și Pyrmont , pe locul unei fortărețe, devenit astăzi muzeu.[ 3 euro/ persoană ] Castelul este înconjurat cu apă, în care o mulțime de pești se simțea foarte bine, făcând deliciul turiștilor. Tot aici se găsește și renumita vapour cave.

În localitate , ca și în jurul ei, sunt piste de biciclete care îți dau posibilitatea să cunoști împrejurimile. Există , de asemenea și trasee de autobuz care te conduc până la 40 km de localitate, spre câteva obiective de care noi n-am știut, dar oricum nu mergeam, findcă timpul era scurt și ne orientasem către castelul Marienburg, pe care l-am și vizitat.

Frumusețile de lângă noi - Vama Buzăului

      

        În drumurile noastre prin țară am parcurs de multe ori distanța dintre Buzău și Brașov. Urmând îndeaproape cursul râului Buzău, DN10 este unul dintre cele mai frumoase drumuri din țară, pentru că traversează o zonă colinară, munții , pentru ca apoi să intre într-o încântătoare depresiune, până să ajungă la poalele Tâmpei.

Peisaje încântătoare se deschid privirii la Păltineni, Nehoiu, Nehoiașu , culminînd cu lacul de acumulare de la Siriu , un ochi albastru verzui deschis către cerul pe care se rotesc vulturii cubăriți în Munții Buzăului. După ce ieși din zon barajului, minunându-te de viaductele construite prin anii ’80, te - ai aștepta ca frumusețea locurilor să pălească, ca nimic să nu te mai surprindă, dar nu e nici pe departe așa. Crasna, Zăbrătău și Sita Buzăului, localități din județul Covasna, te întâmpină cu pajiști colinare încântătoare, de la care nu-ți mai iei ochii, cu locuințe frumoase, chiar dacă unele mai modeste, cu apa Buzăului, vioaie și săltăreață. Puțin mai departe, dincolo de Întorsura Buzăului, și ea demnă de a fi remarcată, dacă te abați la stânga, pe DC49A, ajungi într-o zonă a cărei frumusețe este puțin cunoscută, dar care se dezvăluie încă de la început. Este vorba de Comuna Vama Buzălui, situată în partea de sud-est a județului Brașov. Aceasta are în componență satele Vama Buzăului (reședință ), Acriș, Buzăiel și Dălghiu.

Prima atestare documentară a zonei Buzaielor ar fi din anul 1449. În secolul XIII, în trecătoarea Tabla Buții din Masivul Ciucaș s-a construit de către Ordinul Cavalerilor Teutoni o cetate, cunoscută în documente sub numele de " Cetatea Crucii ” , "Cetatea Buzăului" sau "Tabla Buții" și folosită ca bastion de apărare și punct vamal de graniță.

După anul 1699, când Transilvania a intrat sub dominația Imperiului Habsburgic, Oficiul Vamal a fost coborât mai jos, pe cursul râului Buzău și astfel, după anul 1700, s-au așezat locuitori în jurul punctului vamal, dezvoltându-se localitatea Vama Buzăului. Denumirea localității provine de la punctul vamal ce se afla în zona izvoarelor râului Buzău, pe trecătoarea dintre Transilvania și Țara Românească.

Mărginită la nord de Depresiunea Întorsura Buzăului, la est de Munţii Siriului , Tătarul Mare (1860 m) și Tătarul Mic (1415 m), iar în sud-vest de Masivul Ciucaş , aceastei comune îi este propriu un relief de înalt

( la 800 m altitudine se găsește Vama Buzăului ) o vegetație specifică zonelor premontane ( păduri și pășuni ) și un aer proaspăt, nepoluat. Faptul că este străbătută de apa râului Buzău și a unor afluenți ai acestuia, dă zonei un farmec aparte, dar și mai multă vigoare și prospețime.

Obiectivele turistice ale acestei comune sunt: rezervaţia naturală ,,Valea Zimbrilor” , Pichetul de grăniceri , ruinele fostei capele catolice, tabăra de sculptură în lemn, Cascada Urlătoarea, Biserica Ortodoxă „Înălţarea Domnului ”construită în anul 1848.

Noi am vizitat doar două dintre aceste obiective, într-o zi plăcută de august, din această vară . La ambele obiective se ajunge foarte ușor, fiind indicatoare peste tot.

Rezervațía de zimbri , numită Valea Zimbrilor , a luat ființă în anul 2008, în urma unui proiect de dezvoltare turistică a zonei, susţinut de Consiliul Judeţean Braşov, Agenţia de Dezvoltare Durabilă a Judeţului Braşov şi primăriile din Prejmer şi Vama Buzăului. S-a considerat că clima și altitudinea localității Vama Buzăului sunt potrivite pentru aceste animale impresionante și atât de rare, astfel au fost aduse 8 sau 9 exemplare din Elveția, Austria și Italia. Se pare că a fost o opțiune fericită, fiindcă în numai câțiva ani s-a ajuns la 23 zimbrii. ( 2014). Locul unde aceștia trăiesc este un țarc- pășune de 12 ha, situată chiar pe malul râului Buzău.

Alături de zimbrii viețuiesc cerbi și căprioare. Plimbarea în jurul țarcului este foarte plăcută, pentru că aici se găsesc leagăne, bănci, mese, unde poți zăbovi până când zimbrii sau căprioarele se apropie de gard . Am dat și noi roată țarcului, dar nu pe toată întinderea lui, pentru că animalele au locuri speciale penrtu apă și hrană, concentrate într-o parte a acestuia. Căprioarele se apropiau de gard prietenos, dar zimbrii stăteau în expectativă, insuficient convinși că e necesar să „ socializeze ” . Mie personal îmi plac foarte mult acești uriași , cu capul și bustul lor impunătoare , care se știu puternici , stând neclintiți ca o stâncă, de parcă ar cunoaște efemeritatea celor din jur. Drept e că nici ei nu sunt nemuritori, trăiesc aproximativ 28 – 30 de ani în captivitate, iar în libertate, chiar mai puțin , dar zimbrul este cel mai greu animal european de pe uscat. Având o lungime de 2,9 - 3 metri și o înălțime de 1,9 metri, cântărind de la 300 până la 920 kg, acesta este mai înalt, dar mai puțin masiv decât ruda sa apropiată bizonul american.

N-am avut norocul, în vizita noastră, să-i vedem foarte de aproape, dar ne-am bucurat să-i admirăm cum stăteau în grupuri, alături de puii lor și de căprioare. 

 

De la rezervația de zimbri am ajuns cu ușurință la Cascada Urlătoarea , situată pe valea Dălghiului, un afluent al Buzăului. De fapt sunt două cascade străjuite de o pădure de brad seculară, de o frumusețe aparte. Apa Dălghiului se prăvălește năvalnic printre brazi, limpede și curată, răspândind în jur sunetul de cristal al curgerii ei. Brazii înalți , aerul tare și apa asta săltăreață, par a fi de ajuns în acest tablou, pentru ca acesta să fie memorabil, dar când se lărgește cadrul cu cascadele, totul devine minunat.

Cascadele sunt de fapt niște izvoare ( 7-9 la cea mai mare) care curg peste pantele unor coline, acoperindu-le pe toată suprafața. În urma curgerii lor s- a depus tuf calcaros, de culoare gălbui-ruginie, conținând probabil diferite alte minerale. Din păcate nu am găsit alte informații despre fenomen, în afară de faptul că temperatura apei izvoarelor este constantă tot timpul anului. O altă informație, transmisă însă informal, ar fi aceea că apa lor ar avea virtuți terapeutice, fiind foarte bună pentru stomac.

M-a surprins plăcut faptul că , în zona izvoarelor, sunt mici amenajări, cu mese și scaune, pentru un repaus plăcut, dar faptul că informațiile legate de acest fenomen sunt laconice, nu mi se pare potrivit.

Revenind la înfățișarea cascadelor, închipuiți-vă valea unei coline sclipind în bătaia soarelui, ca și cum ar fi poleită cu argint. Dar aceasta este doar ceea ce se oferă ochilor, pentru că, atunci când pășești în mijlocul lor ( e voie!? ) un adevărat vuiet de ape se năpustește asupra urechilor. Te găsești în mijlocul unor ape care te înconjoară ca niște fuioare, umezindu-ți din belșug tălpile și răspândind o răcoare binefăcătoare. Fenomenul este cu adevărat unic și merită să fie luat în atenție cu multă seriozitate. Mă gândesc, desigur, la protejarea lui, deși până în prezent, el este conservat, învingând natura. Nici nu am văzut turiști sticând ceva (!) , doar bucurându- se de prospețimea pe care apa limpede a izvoarelor o răspândește cu atâta generozitate. Așa cum spuneam , una dintre cascade este mai mare și, în cazul ei, relieful se prezintă , într-o parte a sa, sub forma unor trovanți, peste care apa izvoarelor se prelinge sub forma unei perdele fine de apă, ca o coamă a unui animal mitologic. Numele cascadei – deși nu e unicat- reflectă foarte bine realitatea, fiindcă, aici, curgerea apei face un huiet care umple întreaga vale. Nici nu te-ai aștepta să se întâmple acest lucru, dar debitul izvoarelor este impresionant .Nu te mai saturi să stai în mijlocul lor, în această casă de ape binefăcătoare de la poalele Ciucaș-ului !

Poți să faci drumeții în zonă, poți să asculți izvoarele, să pescuiești sau să mergi la păstrăvărie. Există și câteva pensiuni, pe lângă care doar am trecut, dar care mi s-au părut interesante.

Grădinile Mirabell - o pată de culoare în inima orașului Salzburg

     După vizita la Hellbrunn (iulie a.c.), am mers la hotel și nici n-am apucat să ne familiarizăm cu am-

bianța, că a și început ploaia. (de altfel prevăzută) O ploaie de vară, răcoroasă și binefăcătoare, dar care 

ne-a ținut în hotel toată după amiaza. Dimineața zilei următoare însă , prospețimea își spunea cuvântul,

așa că, imediat după micul dejun, am vizitat Grădinile Mirabell, situate la numai zece minute de locul 

de cazare. Le mai văzusem o dată în trecere,în urmă cu foarte mulți ani, dar acum le-am savurat pe de-

plin, experiența noastră în domeniul grădinilor artistice fiind mult mai mare. (cu încercări similare în

propria grădină).

La intrarea dinspre Makartplatz un artist interpreta  o piesă la harpă , sunetele delicate se răspândeau în

aer, iar ,în față, se derulau covoarele florale multicolore ale Parterului mare și Parterului mic împrospă-

tate de ploaia de mai bine de o jumătate de zi.

În centrul Parterului mare, singura parte a grădinii păstrată din original, se află o fântână arteziană, flan-

cată de patru grupuri statuare, redând scene mitologice : răpirea Elenei din Troia de către Paris, salvarea

lui Anchise de către fiul său Enea din Troia în flăcări, răpirea Persefonei pentru a fi dusă în lumea lui Ha-

des, victoria lui Hercule asupra semizeului pământean Anthaeus. Aceste grupuri statuare, care au fost cre-

ate de Ottavio Mosto în 1690, simbolizează cele patru elemente primordiale ( apă, foc, aer și pământ), dar

propun și o perspectivă asupra omului al cărui destin poate fi schimbat într-o secundă. 

Balustradele care înconjoară această parte a grădinii sunt decorate și ele cu statui ( Diana, Flora, Miner-

va, Ceres, Pomona. Venus, Vesta, Juno si Chronos, Bachus, Jupiter, Marte, Hercules, Vulcan, Hermes și

Apollo ) realizate de B. van Opstal, dar și cu vase de marmură ornamentale. 

Fântâna lui Pegas este un alt punct de atracție al grădinilor și este situată în vecinătatea laturii stângi a Palatului Mirabell. Statuia  a fost realizată din metal de către artistul din Innsbruck, Kaspar Gras, în 1661, la comanda arhiepiscopului Guidobald von Thun.  Armăsarul înaripat a rămas în Kapitelplatz până în jurul anului 1700, când a fost mutat în Piața Mirabell din partea de vest a fațadei baroce a palatului. Dupa marele incendiu din Neustadt (1818), sculptura din bronz a fost depozitată temporar, fiind ulterior uitată.

În 1913 cineva și-a reamintit de sculptura veche și a fost adusă și așezată pe un soclu din stâncă în mijlocul unui bazin circular din fântâna veche a Grădinilor Mirabell.

Întrucât grădinile sunt construite de-a lungul axei nord-sud , din ele se vede Cetatea Hohensalzburg tronând maiestos asupra orașului și catedrala Salzburger Dom , grădinile originale fiind remodelate conform planurilor de către Johann Bernhard Fischer von Erlach timpul Prințului Arhiepiscop Johann Ernst Thun în 1689. Într-adevăr această perspectivă este amplă , grandioasă aș zice, dând spațialitate și grădinilor.

Rozariul (grădina de trandafiri) a fost amenajată în perioada barocă ca „Großer Pomeranzengarten”, ea căpătându-și forma istorică în 1955. În anii de după război a fost folosită pentru cultivarea legumelor. Această grădină cu trandafiri ornamentali este situată imediat la sud de Palatul Mirabell și este mărginită de un gard și de 17 vase de marmură , dintre care unele au fost create de Fischer von Erlachs.  Acum predomina în stratul mare un singur soi de trandafiri de culoare roșie, făcând din acest colț al grădinii, o oază de mare frumusețe și eleganță. Un rând de trandafiri copăcei din soiul Super Excelsa mărginea această mare de flăcări.

Oranjeria este o altă componentă a grădinii, ca și Grădina piticilor ( Zwergelgarten ) , unde se află doar 16 dintre cele 28 de statui originale, căzute în dizgrație și ignorate într-o anumită perioadă.

Ne-am despărțit cu greu de acest spațiu de mare frumusețe și delicatețe, Grădinile Mirabell fiind considerate unele dintre cele mai reprezentative grădini baroce din Europa.