Întâlnire cu o mare capitală - Berlin ( partea II )

              Ne-am continuat drumul pe lângă Universitatea Humboldt, una dintre renumitele universități din lume, cu peste 50 de savanți care au obținut Premiul Nobel. 

Universitatea Humboldt

         Am ieșit din nou în cunoscutul bulevard Unter den Linden, în dreptul statuii ecvestre a lui Friedrich cel Mare. În imediata apropiere, o clădire în stil clasic, , cu o fațadă formată din coloane, decorate cu capiteluri dorice, ne atrage atenția. A fost proiectată de Karl Friedrich Schinkel, care s-a inspirat după planurile unui castru roman. Heinrich Tessenow l-a transformat într-un memorial al victimelor din Primul Război mondial, aici fiind instalat Monumenul Soldatului Necunoscut, care n-a fost inaugurat decât în 1931. Tot destinația de memorial i-a fost dată și în anul 1960, dedicat victimelor fascismului și militarismului, în interior fiind și o flacără ce ardea permanent. După 1993 acesta a devenit pricipalul memorial german , dedicat victimelor războiului și tiraniei. În interior se găsește o reproducere a unei emoționante sculpturi a artistei Käthe Kollwitz- Mama și fiul ei mort- realizată după ce unul dintre fii ei a căzut pe câmpul de luptă , în timpul Primului Război Mondial. În încăpere este întuneric , dar un oculus din tavan permite luminii să cadă pe grupul statuar, iar mesajul dramatic al sculpturii se amplifică. Pe podea, în fața sculpturii stă scris: sacrificiul de război și dominație violentă.

       Käthe Kollwitz este o renumită sculptoriță, pictoriță și graficiană din Germania, una dintre cele mai cunoscute artiste ale sec. al XX-lea. Lucrările ei aparțin curentului expresionist, multe dintre ele având o tematică socială.

        Am părăsit această încăpere care degajă o tristețe profundă și solemnă, gândindu-mă la câtă suferință sunt în stare să producă oamenii semenilor lor și al faptul că nu învăța prea mult din lecțiile istoriei.

Berliner Dom

Orga din Berliner Dom

        Dar să ne continuăm periplul prin impunătoarea capitală spre Insula Muzeelor (Museuminsel), spațiul cu cea mai mare concentrare de valori universale pe metrul pătrat. Înainte de a ajunge la Muzeul Pergamon ne-am oprit la Berliner Dom ( Dom-ul din Berlin) , o construcție religioasă de mari dimensiuni ( s-a vrut o replică la San Pietro din Roma ), cea mai mare biserică protestantă din această capitală.

Interior din Domul din Berlin

      Catedrala a fost ridicată pe locul unei biserici mai vechi, la inițiativa împăratului Guillaume al II-lea, iar construcția propriu-zisă a durat aproape zece ani. ( 1894- 1905) Stilul arhitectural este neo-renascentist, catedrala fiind deosebit de frumoasă. Piesa ei de rezistență este, fără îndoială, orga cu cel peste 7000 de țevi ale sale. Vitraliile sunt, de asemenea, foarte reușite. Se vizitează și cripta, aflată la subsol, unde se găsesc sarcofage ale membrilor casei de Hohenzollern, dar se urcă și la nivelul cupolei, de unde priveliștea orașului este copleșitoare. Să nu uităm faptul că edificiul are o înălțime de 116 m.

Lustgarten

        Au urmat câteva momente de relaxare în Lustgarten ( Grădina Plăcerilor] ,parcul din fața catedralei, prevăzut și cu o frumoasă și binevenită fântână arteziană. Inițial ,în sec. al XVI-lea, acest spațiu a fost conceput ca o bucătărie în aer liber, atașată Palatului, apoi a devenit reședința Electorului de Brandenburg. După distrugerea Germaniei în timpul războiului treizeci de ani,grădina a fost reproiectată de Friedrich Wilhelm (Marele Elector) și soția sa olandeză, Luise Henriette de Nassau. Luise, cu ajutorul unui inginer militar, Johann Mauritz și al unui peisagist, Michael Hanff, în 1646, a transformat fosta grădină de bucătărie într-o grădină formală, cu fântâni și căi geometrice, și i- a dat numele actual.

Lustgarten și Altes Museum

         În 1713, Friedrich Wilhelm I a devenit rege al Prusiei și a transformat Prusia într-un stat militarizat. El a transformat Lustgarten într-un teren destinat paradelor. La începutul sec. al XIX- lea, o noua clădire în stil clasic, Muzeul Vechi (Altes Museum), a fost construită la capătul de nord-vest al Lustgarten de arhitectul vremii, Karl Friedrich Schinkel, iar, între 1826 și 1829, Lustgarten a fost reproiectat de Peter Joseph Lenne, cu căi formale împărțind parcul în șase sectoare. O fântână mare de 13 metri plasată în centrul parcului și acționată de un motor cu aburi, a fost una dintre minunile epocii. Între 1894 și 1905, biserica protestantă veche de pe latura de nord a parcului a fost înlocuită cu o clădire mult mai mare, Catedrala din Berlin (în limba germană, "Berliner Dom"), proiectată de Julius Carl Raschdorff. În 1871, fântâna a fost înlocuită cu o mare statuie ecvestra a lui Friedrich Wilhelm III. La începutul sec. al XX-lea acest spațiu a fost un loc pentru manifestații și demonstrații.

          După reunificarea Germaniei , parcul și-a recăpătat menirea dată , lucrările de reamenajare începând în 1998, sub conducerea arhitectului Hans Loidl.

         Peluzele de iarbă erau , la momentul vizitei noastre, presărate cu turiști, în special tineri, făcând un popas între obiective și, mă gândeam, că, prin prezența lor, locul acesta capătă viață, vigoare, suflet.

          Am pornit spre Muzeul Pergamon, suficient de încrezători că vom putea să cumpărăm bilete într-un timp rezonabil. Nu a fost așa, coada era substanțială, un anunț arăta că ajungeai lângă zidul muzeului cam în două ore. Ne-am hotărât să ne cumpărăm bilete online și să revenim a doua zi.

         Ne-am continuat drumul, pe jos, spre Alexanderplatz, oprindu-ne puțin la Hotelul Radisson Blu, unde există un acvariu superb, care poate fi văzut urcând cu liftul, conra cost. Am trecut pe lângă Fântâna lui Neptun ( Neptunbrunnen) și Rohes Rathaus și am ajuns la Berliner Fernsehturm ( Turnul Televiziunii), altă construcție reprezentativă a capitalei, realizată între anii 1965- 1969. 

Turnul televiziunii

 

           Cu cei 368 m înălțime, acesta este a patra structură ca înălțime din Europa. Am urcat cu liftul în turn, în circa 40 secunde, fără probleme. Platforma de observație, închisă în geamuri, se află la 204 m. Fiind o zi senină, am putut vedea orașul până departe și am constatat, și de aici, ceea ce remarcasem și plimbându-ne, masivitatea și austeritatea construcțiilor, lărgimea neobișnuită a bulevardelor, ordinea care domnește peste tot. Traficul auto este normal, nu vezi aglomerări, fiindcă străzile sunt largi, iar rețeaua de S-Bahn și U-Bahn este foarte bine pusă la punct. 

Fântâna lui Neptun

 

         Un restaurant cu mâncăruri apetisante este deschis turiștilor care urcă în turn.

            Cu acest obiectiv s-a încheiat periplul nostru din prima zi.

          Având biletele cumpărate online la noi, a doua zi, pe la ora 10 , am început vizita la Muzeul Pergamon,situat pe Insula Muzeelor. Insula se află pe râul Spree și are nu mai puțin de cinci muzee, construite între 1830 și 1030, făcând parte din Patrimoniul Mondial UNESCO. Acest muzeu are trei secțiuni: arta antică greacă și romană, artă din Orientul Apropiat, artă islamică. 

          Muzeul este o clădire uriașă ( construită între 1910 și 1930, după ce primul muzeu a fost dărâmat), pe măsura exponatelor de aici: Altarul Templului din Pergamon ( Asia Mică), fațada Palatului Mshatta, Poarta pieței din Milet, poarta Ishtar din Babilon. Aceste piese se completează cu frize, sculpturi ( unele uriașe ), stele funerare, documente, bijuterii. 

 

       Altarul Templului din Pergamon este o construcție religioasă gigantică , închinată lui Zeus, ridicată în timpul regelui grec Eumenes II, în prima jumătate a sec. al II-lea î.C, pe una dintre terasele de pe acropolea orașului Pergamon, din Asia Mică.Structura templului este 35,64 metri lățime și 33,4 metri adâncime; scara din față singură are o lățime de aproape 20 de metri.

         Baza este decorată cu o friză în relief înalt, care arată lupta dintre Giganți și zeii din Olimp. Există și o a doua friză, care descrie evenimentele din viața lui Telephus, fondatorul legendar al orașului Pergamon. Cum ajuns aici Altarul? Germanul Carl Humann făcut săpături arheologice la Pergamon, între 1878 și 1886, și adescoperit frizele. Prin înțelegere cu guvernul turc, acestea au fost transportate în Germania . Mai mult de o mie de fragmente au fost reansamblate de restauratori italieni.

        Sălile muzeului sunt uriașe și te introduc direct în spațiul și timpul altor vremuri. Turiștii stau pe treptele Altarului din Pergamon , ca într-o piață antică, pășesc pe drumul procesiunilor din Babilon, pe lângă frizele cu lei sau se aliniază sfinxilor din Orient.

Fațada Palatului Mshatta

        Am fost bucuroasă că am avut în față piese pe care le văzusem doar în cărțile de istorie sau în albume. Recomand cu toată căldura acest muzeu, care nu mai are nevoie de nici o recomandare. ( e vizitat de peste 1,3 milioane de turiști anual).

           E cu adevărat spectaculos acest muzeu!     

 

       Cu acest obiectiv s-a încheiat vizita noastră la Berlin, o capitală care       are multe de arătat și în care vrem să revenim.

Artă islamică

Insula muzeelor

Râul Spree

Domul din Berlin și râul Spree

Întâlnire cu o mare capitală - Berlin ( partea I )

       Într-o zi frumoasă de iulie, cu 26 grade la umbră, am ajuns la Posdam, unde rezervasem un apartament, într-unul dintre cartierele acestuia, Babelsberg. Am optat pentru o cazare în Posdam, fiindcă aveam posibilitatea să ajungem cam într-o jumătate de oră în Berlin, cu binecunoscutul S-Bahn. Și am făcut bine, fiindcă am văzut și câte ceva din Posdam, iar la Berlin am atins toate obiectivele pe care ni le propusesem.

Așadar ne-am urcat în S-Bahn din Babelsberg și am coborât la Poarta Brandenburg, fiindcă era stație și acesta era primul obiectiv vizat. Deja se strînsese foarte multă lume acolo, se făceau poze, un flașnetar cânta ceva. Obiectivul are, după cum știm, valoare de simbol, prin arhitectură, dar și prin istoria sa. Oricum, dacă spui Berlin, primul lucru care îți vine în minte este Poarta Brandenburg ( Brandenburger Tor ).

Construită în stilul clasicismului timpuriu, aceasta a fost realizată între anii 1788- 1791 de către Carl Gotthard Langhans, pentru regele Prusiei, Frederic Guillaume al II-lea (1744- 1794), după modelul Propileelor de pe Acropolea Atenei. Dimensiunile construcției monumentale sunt semnificative: 26 m înălțime, 65,5 m lungime și 11 m adâncime. Abia când ajungi lângă ea , realizezi amploarea edificiului, văzând câtă lume poate să treacă prin cele cinci culoare. Cele două maisonettes, situate de o parte și de alta a porții, apar ca două temple mici și întregesc construcția.

Deasupra porții este un ansamblu sculptural, înfățișând-o pe zeița Victoria, într-un car tras de patru cai ( cvadriga ). Această sculptură a fost realizată de Johan Gottfried Schadow în cupru, dar originalul a fost distrus în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, acum deasupra porții fiind o copie din ipsos. Amsamblul structural cuprinde, de asemenea, un vultur și o cruce de fier, simbol al puterii prusace, elemente adăugate după înfrângerea lui Napoleon, prilej cu care numele pieței în care e plasata poarta se schimbă din Quarré în Pariser Platz. Cvadriga este un element de culoare pentru monumentul acesta grandios.

Poarta Brandenburg

Interesant e faptul că inițial cvadriga simboliza pacea, fiind orientată către oraș. În anul 1806, Napoleon ia cvadriga drept pradă de război, în urma victoriei francezilor asupra prusacilor la Iena. I-am înfrânt pe prusaci, dar să le luăm și simbolurile - a zis Napoleon. Nu a fost nici primul și nici ultimul care, în istorie, a făcut astfel de gesturi nefirești. Ulterior înfrângerii lui Napoleon, în 1815, sculptura revine acasă, dar evenimentele istorice o afectează din nou. Hitler dă ordin ca cvadriga să fie orientată către vest , ca simbol al puterii sale și dorinței sale de cucerire.

După construirea Zidului Berlinului Poarta Brandenburg s-a situat pe linia de demarcație dintre Est și Vest, pe un fel de teritoriu neutru, intrând într-un con de umbră.

În prezent este un loc de întâlnire, un punct de pornire în descoperirea acestui oraș atât de impunător și atât de greu încercat.

E o atmosferă deosebit de plăcută în acestă piață, iar aglomerația nu se simte , fiindcă spațiul este larg, generos. 

 

Clădirea Reichstag-ului

De aici am mers să vedem clădirea Reichstag-ului, altă construcție cu valoare de simbol pentru istoria Germaniei și, de ce nu, a lumii. Situată foarte aproape de Poarta Brandenburg, în cartierul Tiergarten, această clădire a fost construită între 1884 și 1894, pe locul palatului ce aparținea aristocratului Athanasius Raczyński, în partea de est a Konigplatz (azi ,Platz der Republik ). Proiectul aparține lui Paul Wallot , iar stilul arhitectural este cel neo-baroc. Construcția a fost finanțată de francezi, cu banii reprezentând despăgubire de război, după înfrângerea suferită de aceștia în 1871. ( Războiul franco- prusac ).

Deviza “ Dem Deuchen Volke ” ( Pentru poporul german) a fost scrisă în timpul Primului Război Mondial( 1916) , literele din bronz, desenate de arhitectul Peter Bahrens, fiind turnate din materialul tunurilor franceze capturate. Cele patru turnuri impozante din colțuri sunt simboluri ale celor patru regate ale Imperiului german: Bavaria, Saxonia, Prusia și Wurtemberg. 

 

După încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, clădirea a rămas în partea vestică a Berlinului și a fost renovată între anii 1961 și 1973. Cupola înălțată pe construcție la 75 m față de sol, a fost demolată.

Reunificarea Germaniei ( 1990 ) au adus clădirea în atenția autorităților germane,fiind destinată ca sediu al parlamentului și guvernului. O nouă renovare se impunea pentru a aduce construcției elemente de modernitate,iar Sir Norman Foster este arhitectul carea a proiectat actuala cupolă din sticlă ,de forma unei pălării germane stilizate. Nu am urcat în această cupolă, fiindcă timpul nostru era deja împărțit, dar recunosc că am încercat un regret.

După ce am făcut pozele de rigoare, am făcut câțiva pași prin parcul alăturat. Într-un sector al acestuia am descoperit un monument simplu, modern, un cerc de marmură neagră, ca un lac întunecat, ce comemorează victimele din rândul țiganilor din al Doilea Război Mondial. 

 

Am mers la pas pe celebra Unter den Linden, largă ca toate străzile și bulevardele Berlinului și am constatat masivitatea construcțiilor din acest oraș, cuburi uriașe din beton, pe lângă care pari insignifiant. Ne-am abătut un pic la stânga și am ajuns în Gendarmenmarkt ( Piața Jandarmeriei ) una dintre cele mai cunoscute din această capitală. Datând din secolul al XVII-lea, această piață este mărginită de construcții frumoase, ce poartă patina timpului. Konzerthaus ( Sala de concerte) este situată pe una dintre laturile pieței și găzduiește Orchestra simfonică din Berlin.

Konzerthaus

De o parte și de alta a acesteia se găsesc două clădiri identice, Französischer Dom și Deutscher Dom. Conceput în 1708 după planurile lui Martin Grunberg și realizată de Giovanni Simonetti, Deutscher Dom (Neue Kirche) este ridicat pe un plan pentagonal, îmbunătățit în 1880, iar stilul arhitectonic este cel neo-baroc. Pe cupola sa este o statuie reprezentând Triumful Virtuții. Parohia luterană și cea reformată s-au unit, formând parohia protestantă, după 1817. Biserica a fost renovată între 1977- 1988, devenind muzeu.

Domul german

Temple français de la Friedrichstadt sau Cathédrale française de Berlin, ( Französischer Dom) este o biserică protestantă, construită de hughenoți ( numele dat calviniștilor), după ce aceștia au fost izgoniți din Franța.Louis Gadhard și Abraham Quesnay au ridicat acest edificiu în 1705, după modelul templului din Charenton, distrus în 1688, după revocarea Edictului de la Nantes. La sfârțitul secolului al XVIII-lea i s-a construit și o cupolă, iar în 1753 a fost instalată o orgă. În 1821 comunitatea bisericii franceze calviniste și prusace s-au reunit sub denumirea de Biserica Evanghelică din Prusia. Otto March a renovat interiorul sobru al bisericii , în 1905.

Comunitatea calvinistă actuală face parte din Biserica Evanghelică Berlin- Brandebourg-Haute Lusace sileziană. În prezent, turnul bisericii găzduiește un muzeu al hughenoților.

Nu putem uita faptul că , în fața Konzerthaus, marele poet german, Friedrich Schiller, tronează în marmură albă , înconjurat de patru figuri alegorice feminine, simbolizând poezia lirică, filosofia, drama și istoria.

Ușor e-urcușul tinereții,

Nimic nu-i prea anevoios!

O poartă-n danț caleașca vieții

Și-o însoțesc în pas voios:

Răsplata dulce a iubirii,

În nimb de stele al faimei mit,

Cununa scumpă- a fericirii

Și adevărul însorit.

( Idealurile )

L-am citat pe Schiller, fiindcă el vorbește, în această poezie, despre idealurile tinereții și, m-am gândit, scriind despre această piață, că și ea dovedește, prin edificiile care o delimitează, tot idei și convingeri pentru care oamenii s-au luptat de-a lungul vremurilor ( idei artistice, religioase, fapte de arme glorificate etc... ).

Dar, oricât de frumos era în această piață, în minunata zi de vară, se impunea o pauză de bere. Am ales o terasă din apropiere, amenajată în mijlocul unui pâlc de copaci, unde renumita bere germană era mai gustoasă, băută în acordurile melodiei cântate la orga electronică de un artist adevărat. Atmosferă pariziană la Berlin.

Castelul Hohenzollern - simbolul unei mari dinastii

     După ce am plecat de la Bad Pyrmont, în drum către orașul Konstanz, ne-am oprit la castelul Hohenzollern, așa cum ne-am propus. E adevărat că ne-am întâlnit și cu ploaia, ceea ce ne-a încurcat puțin, dar obiectivul a fost atins.

Castelul este situat în inima land-ului Baden Württemberg, în imediata apropiere a orășelului Hechingen și la aproximativ 60 km de capitala land-ului, Stuttgard.

Construit pe dealul Zollern [ 850 m ] pe ruinele unei fortărețe, castelul actual ( al treilea de fapt ) este o construcție neogotică impunătoare. Din parcarea amenajată la poalele dealului se poate urca pe jos , prin pădure ( sunt scări amenajate) sau se pot lua microbuze. (2 euro) Noi am preferat microbuzul, fiindcă ploaia se pornise serios, dar, la cobărâre am trecut prin pădure. 

 

Construcția castelului a început în anul 1860, la inițiativa prințului Frederick William al IV-lea de Prusia, pasionat de trecut și dornic să lase istoriei un simbol al puternicii sale familii. Acesta l-a însărcinat pe arhitectul F.A. Stüler cu întocmirea proiectului. A fost preferat stilul neogotic, după moda vremii, sursa de inspirație fiind castelele englezești, dar și cele de pe Valea Loirei. Construcția edificiului a durat 17 ani și a fost susținută financiar de către membrii Casei de Hohenzollern, prințul, ca reprezentant al ramurii franconiene, a suportat două treimi, în timp ce o treime a rămas în sarcina a două familii din ramura șvăbească.

Membrii acestei familii regale au adus aici foarte multe piese de mobilier, bijuterii, tablouri, care decorează încăperile sau sunt expuse în muzeul amenajat în subsolul castelului.

Intrarea în castel se face prin Poarta Vulturului ,pe frontispiciul căreia e înfăţişat prinţul Frederick I, călare pe armăsarul lui. Dincolo de ea, un drum în spirală, străjuit de ziduri crenelate se înalţă pe deal aproape 25 m, pentru ca vizitatorul să ajungă în faţa turnului estic, ce străjuieşte trecerea în curtea castelului.

Construcția care se profilează către cer este impunătoare, deși cam austeră. Ziduri înalte, ferestre înguste, turnuri, creneluri- tot ceea ce implică viziunea arhitecturală neogotică - întâlnim la această construcție.

Dăm roată castelului și ne întâmpină o galerie de statui, ca o gardă de onoare. Sunt regi ai Prusiei încremeniți în bronz, stând mărturie unor vremuri și fapte trecute, multe din ele glorioase.

Privim în jos către poalele dealului și perspectiva care se deschide este minunată, chiar dacă cețurile nu ne lăsau s-o percepem cum se cuvine: o câmpie, ca o tipsie verde- crud, decorată din loc în loc cu acoperișurile roșii ale caselor așezate ordonat una lângă alta, în stil nemțesc, și pâlcuri de pădure, de un verde întunecat, aruncate pe colinele din jur.

Vizita se face cu ghid- am așteptat mai bine de o jumătate de oră până ne-a venit rândul, fiindcă obiectivul este foarte vizitat- și durează o oră. Se începe cu Sala Strămoșilor, destul de mică, dar semnificativă pentru că aici, pe perete , este desenat arborele genealogic al Familiei Hohenzollern, unde sunt consemnați și regii României: Carol I, Ferdinand I, Carol al- II-lea, Mihai I.

Din prima sală se intră în Sala Contelui (sala de baluri), care mie mi-a plăcut foarte mult. Are coloane înalte, care susțin arcade,decorate cu auriu, iar pardoseala este un mozaic elegant. Tavanul este pictat în culoarea albastră ( culoarea ramurii franconiene ). După părerea mea este cea mai frumoasă sală a castelului, deși nu are lărgimea suratelor ei din alte palate, în special din cele franceze. Aici se organizează și în prezent evenimente.

Trecerea în aripa opusă a castelului se face prin biblioteca lungă a acestuia, apoi se vizitează Sala Marchizului, dormitoarele și Salonul Albastru, decorat artistic și având o frumusețe aparte. Totul este impregnat de istorie și te invită la reflecție și visare.

În muzeu sunt multe lucruri de văzut, printre care coroana regală, aparținând lui Wilhlem al II-lea, o uniformă care a aparținut lui Frederic cel Mare, arme, alte piese de tezaur, porțelanuri. Am reținut și rochia care a aparținut reginei Luise Auguste Wilhelmine Amalie, soția regelui Frederic Wilhelm al III-lea al Prusiei, o personalitate foarte îndrăgită , pentru frumusețea și inteligența ei, dar și pentru sprijinul acordat soțului ei, mai ales în timpul războaielor napoleoniene. 

 

La castel există două capele, una catolică ( Sfântul Mihail ) și alta protestantă.

Curtea castelului este îngustă și are plasat în interiorul ei un tun. Pentru vizitatori există un restaurant, unde poți să servești ceea ce dorești.